Grupul Stellantis, firma-mamă a producătorului de automobile Citroën, a anunţat joi, după Renault, marţi, şi Peugeot şi Volkswagen, miercuri, că a fost incuplat în Franţa în scandalul ”Dieselgate”, cu privire la ”înşelătorie”, printr-un sistem menit să ocolească normele împotriva poluării la vehicule echipate cu motoare diesel, relatează AFP. ”Automobiles Citroën SA (…) a fost inculpată azi (joi) de magistraţi instructori cu privire la acuzaţii de fapte de înşelătorie la vânzarea unor vehicule diesel Euro 5 în Franţa în perioada 2009-2015”, a anunţat într-un comunicat Stellantis. Scandalul ”Dieselgate” a izbucnit în 2015, după ce Volskwagen a fost nevoit să recunoască în faţa autorităţilor americane că a echipat motoare ale vehiculelor sale un program informatic menit să falsifice teste împotriva poluării. Scandalul s-a extins treptat la nivelul întregului sector auto şi i-a afectat şi pe producătorii francezi. Franţa declanşează aceste proceduri judicare în baza unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în decembrie, în urma unui recurs al producătorilor. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].