Evaluare piata asigurarilor, iunie 2020

​​City Insurance și Euroins, liderii pieței RCA, nu aveau în conturi sute de milioane de lei pentru a acoperi cerințele minime de capital și de solvabilitate și a garanta astfel plata daunelor la data de 30 iunie 2020, arată a doua mare evaluare a pieței asigurărilor din România, făcută de către evaluatori externi independenți și publicată joi de ASF. CITEȘTE AICI EVALUAREA INTEGRALĂ A PIEȚEI ASIGURĂRILOR DIN ROMÂNIA LA 30 IUNIE 2020Exercițiul de evaluare a riscurilor și vulnerabilităților sectorului asigurărilor din România (BSR), a inclus 24 de companii de asigurare din România, a avut ca dată de referință 30 iunie 2020 și a avut ca rezultat o descreștere semnificativă în cerințele prudențiale de solvabilitate agregate, comparativ cu indicatorii raportați la data de referință. Evaluarea a fost desfășurată de către evaluatori externi independenți, pe baza unei metodologii detaliate elaborate în scopul exercițiului. Exercițiul a fost supravegheat de un comitet de coordonare format din reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și Autorității Europene privind Asigurările și Pensiile Ocupaționale (EIOPA).Rezultatele evaluărilor au arătat că la data de referință de 30 iunie 2020, City insurance avea un deficit de fonduri eligibile să acopere cerința minimă de capital (MCR) și cerința de capital de solvabilitate (SCR) de aproximativ 700 de milioane de lei, în timp ce la Euroins acest deficit era de aproximativ 600 milioane de lei.În raport sunt prezentate și ce măsuri au luat cele 2 societăți. Așa cum se știe deja, măsurile City insurance nu au fost suficiente și a intrat în faliment. Societății i s-a retras autorizația de a desfășura activități de asigurare prin decizie a Consiliului A.S.F. din 16 septembrie 2021. Ce măsuri a luat Euroins ulterior acestei evaluări:- În perioada martie–aprilie 2021 capitalul societății a fost majorat cu 126,64 mil RON din care 76,64 mil RON prin conversia a două împrumuturi subordonate și în Iulie-Septembrie cu alte două împrumuturi subordonate de 39,4 mil RON și 5,25 mil RON. În perioada Septembrie – Octombrie 2021 a fost virată suma de 120,22 mil RON pentru majorarea capitalului societății, operațiune în curs de aprobare de către ASF. – În iunie 2021, societatea a vândut o proprietate din Bulgaria cu 24,662 mil Ron către o terță parte percepută ca fiind parte conexă. – În aprilie 2021, societatea a vândut soldul creanțelor cu regres la data de 30 iunie 2020. Prețul de vânzare, echivalent cu 53,95 mil. RON reprezintă aproximativ 92% din valoare brută a creanțelor din regres prevăzute în bilanț la 30 iunie 2020. În decembrie 2020, societatea a vândut, în anumite condiții, soldul creanțelor din sumele de recuperat, conform bilanțului la 30 iunie 2020, către o parte conexă, pentru 4,4 mil. Ron. Calculul indemnizațiilor pentru creanțele din regres și creanțele din recuperări nu a luat în considerare vânzările ulterioare, conform metodologiei stabilite. – În octombrie 2020, societatea a încheiat un nou contract de reasigurare, care a fost modificat ulterior, în decembrie 2020. Acesta a fost încheiat ca urmare a constatărilor ASF care au dus la impunerea unui plan de redresare ( Decizia ASF nr. 1137 / 28.09.2020). Societatea a transmis rezultatele unei analize privind transferul de risc aferent acestui contract pentru a justifica tratamentul acestuia în contextul solvabilității și a modificat contractul în decembrie 2020. Amenzi de peste 1 milion de euro aplicate Euroins pentru nereguli la data de 31 martie 2021 / Asigurătorul susține că s-ar fi redresat financiarDupă eșecul gestionării situației de la City Insurance, fostul lider RCA cu peste 3 milioane de clienți care a intrat în faliment, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), condusă de Nicu Marcu, a decis să aplice amenzi semnificative pentru neregulile din piața RCA. Astfel, ASF a anunțat în data de 22 decembrie 2021 aplicarea unor amenzi de peste 5,8 milioane de lei (peste 1 milion de euro), dar și măsuri de redresare financiară la Euroins, iar șeful direcției de asigurări din ASF, Valentin Ionescu, a oferit, la solicitarea HotRealTimeNews.ro, oferit mai multe detalii despre acest control și neregulile depistate.În replică, Euroins a precizat că aspectele identificate de ASF în situația financiară a companiei, fac referire la situații contabile din trecut și care nu afectează astăzi compania. “Acționarii Euroins România au făcut eforturi pentru a remedia toate provocările financiare încă de sfârșitul anului 2020. Drept urmare, în ultimele 12 luni, compania a beneficiat de o serie de majorări de capital în valoare totală de peste 300 de milioane de lei, infuzii de capital care au dus la remedierea tuturor provocărilor financiare, inclusiv cele existente în trecut și identificate de ASF. În plus, din martie 2021, compania are un nou CEO și o nouă strategie de redresare financiară, dezvoltare, reducere a expunerii în sectorul RCA și de diversificare a portofoliului. Această strategie fost prezentată și este monitorizată de către ASF în conformitate cu legislația. O confirmare a faptului că astăzi Euroins România are o poziție financiară mai bună decât oricând este implicarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în acționariatul companiei-mamă, un mesaj fără precedent de încredere în Euroins România și o confirmare publică a faptului că au fost făcuți pași importanți în ultimele luni pentru o creștere sănătoasă și durabilă. Doar în acest an, Euroins a plătit peste 1,3 miliarde de lei (260 milioane euro) pentru peste 143.000 de dosare de daună”, a comunicat Euroins.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here