Președintele PNL a transmis un mesaj cu prilejul aniversării a 147 de ani de la câștigarea independenței de către țara noastră. Nicolae Ciucă a spus că faptele de vitejie ale înaintașilor noștri l-au inspirat în cariera mea de militar și în serviciul public.
„Celebrăm în aceste zile trei momente istorice, care au marcat destinul lumii libere, al Europei și al României. 8 mai – Ziua Victoriei în Europa, 9 mai – Ziua Europei și 10 mai – Ziua Independenței României.
Astăzi, când pacea și securitatea continentului nostru sunt sub asediu chiar lângă granițele noastre, vedem mai limpede ca oricând importanța moștenirii pe care ne-au lăsat-o aceste momente istorice. Moștenirea Zilei Victoriei în Europa din 1945 este cea a unui continent al păcii și al prosperității, al triumfului binelui asupra răului, al democrației împotriva dictaturii. Ziua Europei ne-a adus în 1950 viziunea unui spațiu de prosperitate de anvergură continentală, pe care îl construim în fiecare zi. 10 mai a marcat Independența României și ridicarea unei națiuni puternice și libere.
Mă opresc asupra zilei de 10 mai, care are pentru noi multiple semnificații. La 10 mai 1866, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în fața Parlamentului Principatelor Unite. La 10 mai 1877, principele Carol a semnat Declarația de Independență a României față de Imperiul Otoman. Și fac aici o paranteză pentru a clarifica aspectul privitor la dată: pe 9 mai 1877, Declarația a trecut de Parlament, însoțită de discursurile oficialilor vremii, printre care și cel al marelui liberal Mihail Kogălniceanu. Regimul comunist a dorit să șteargă din istorie semnarea de către principe a acestui act fundamental, pentru a scoate din memoria colectivă importanța pe care ziua de 10 mai o are pentru națiunea română. După exact patru ani, la 10 mai 1881, România a fost proclamată Regat, luându-și locul meritat în ansamblul statelor europene.
Să nu uităm însă că independența a fost câștigată prin sânge, pe câmpul de luptă. Militarii români au dovedit mult curaj și spirit de sacrificiu la luptele grele de la Grivița, Smârdan sau Plevna. Nu degeaba, Războiul Ruso-Turc din 1877-1878 își merită în istoriografia noastră numele de „Războiul de Independență al României”.Vă mărturisesc că faptele de vitejie ale înaintașilor noștri m-au inspirat în cariera mea de militar și în serviciul public. Generația mea trebuie să trateze prezentul ca pe o datorie față de generațiile viitoare, care vor citi în manualele de Istorie despre această perioadă. Avem obligația de a-i face pe urmașii noștri să fie mândri de acești ani și să nu uităm că istoria judecă pe fiecare după faptele sale.
Sunt adeptul conceptului potrivit căruia noi am luat țara cu împrumut de la copiii noștri și de aceea vreau să le dăm o Românie europeană și dezvoltată, cu oportunități care să îi facă pe români să nu mai caute peste hotare soluții pentru o viață mai bună. Asta înseamnă o țară de care să fim mândri noi, acum, dar și românii de peste o sută de ani care se vor uita la anul 2024 cum ne uităm noi la anul 1924.
În încheiere, spun că acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul. Însă nu cel greșit înțeles ca naționalism deșănțat, conflictual atât față de vecinii din exterior, cât și față de diversitatea socială din interior. Dimpotrivă! Patriotismul reprezintă adeziunea și însușirea valorilor, a ideilor și a principiilor care ne definesc ca națiune. Patriotismul înseamnă să construim în România și să fim puternici în Europa.
Glorie eternă eroilor neamului! Bunul Dumnezeu să binecuvânteze România și să îi aibă pe militarii noștri în paza sa!”, a declarat Nicolae Ciucă.