Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a transmis, vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că liberalii au fost “motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reformele agricole, economice sau educaţionale”. 

“Partidul Național Liberal împlinește astăzi 149 de ani. În aproape un veac și jumătate, PNL a fost prezent și activ la toate evenimentele importante în care s-a construit România pe care o știm astăzi. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independența, Marea Unire, reformele agricole, economice sau educaționale”, a declarat Ciucă, în mesajul transmis, vineri, pe Facebook.

Liderul PNL a arătat că istoria României din acești ultimi 149 de ani s-a scris simultan cu cea a partidului la concucerea căruia se află.

Nicolae Ciucă își va lansat prima carte „Un ostaș în slujba țării”. Mărturiile președintelui PNL: „Nu sunt un om politic tipic”

“Încă din perioada cluburilor politice care au precedat fondarea PNL, de câte ori țara a avut un premier liberal, au fost înregistrate evoluții economice sau reforme structurale. În perioada ilegalității impuse de regimul comunist, fruntașii liberali au suferit și au murit alături de românii aruncați în închisori. Renașterea țării după Revoluția din decembrie 1989 a marcat și revenirea în viața politică a Partidului Național Liberal”, a arătat Nicolae Ciucă.”Suntem și astăzi la fel de aproape de români și la fel de fermi în a apăra interesele României. La mulți ani, liberali! La mulți ani, PNL!”, a mai spus pre;edintele PNL.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here