Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, joi la Braşov, că formațiunea pe care o conduce este cea mai puternică forţă politică din județ. Liderul liberalilor a amintit de vorbele lui Dinu Brătianu, „unul dintre cei mai vizionari lideri ai PNL”, din anul 1949 care a spus că „PNL va juca un rol mai important decât trecutul lui glorios”. 

„PNL e cea mai puternică forţă politică în Braşov. Am crezut că vreţi spuneţi că dublaţi scorul pe Braşov. Asta da se poate. Vă dăm voie. Ziua de 9 mai e o zi cu dublă semnificaţie, este Ziua Europei, şi desigur este ziua în care începem campania electorală. Ziua Europei ne duce cu gândul la unul dintre cei mai vizionari lideri ai PNL, la Dinu Brătianu, care în ianuarie 1949, înainte să fi fost arestat de către regimul comunist, de altfel este arestat în 1950 şi moarea la trei-patru luni în închisoare de la Sighet.

Dar în 1949 scria în felul următor: România, cea mai luminată ţară din estul Europei va juca un rol foarte important în relaţiile internaţionale economice şi politice ale Europei Unite. 1949, iar pentru ţară spunea, în plan intern, că România trebuie să chezăşuiască libertatea individuală şi iniţiativa particulară în toate domeniile. Referindu-se la Partidul Naţional Liberal a zis – PNL va juca un rol mai important decât trecutul lui glorios. Acesta este viitorul PNL prevăzut de Dinu Brătianu în 1949”, a afirmat Nicolae Ciucă, joi, la evenimentul de lansare a candidaţilor la alegerile locale din judeţul Braşov.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here