Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul la președinție al partidului, se teme că PSD ar putea încerca inclusiv o fraudare a alegerilor parlamentare și prezidențiale. Ciucă a invocat eliminarea din cursa prezidențială a Dianei Șoșoacă drept exemplu asupra faptului că social-democrații nu se dau în lături de la nimic pentru a-și atinge scopul. 

“Mi-e frică să nu se întâmple ce s-a întâmplat la CCR. Dacă e să ținem cont de ce vor să facă cu votul, e normal să apărăm urnele. Vigilența ne obligă să luăm măsuri în consecință.

Am intrat cu bună-credință, am în continuare. Sunt militar, nu am ținut cont de buna-cuviință și am luat decizii corecte, drepte. Nu vă bateți joc de noi. Nu suntem bătaia de joc a nimănui. Tot ce am realizat la guvernare, cu toate cele bune și mai puțin bune, nu ne-am dat niciodată înapoi să recunoaștem ce nu am făcut bine, dar am spus românilor ce e corect. Vrem să fim tratați cu onestitate, corect, să nu ne facă pe la spate pentru că nu suntem chiar atât de naivi”, a afirmat Nicolae Ciucă, într-o emsiune TV.

Din aceeași strategie, a mai precizat liderul PNL, face parte și manipularea sondajelor. 

“Nu îmi place să mă mint frumos. Nu așa am fost crescut, nu așa am lucrat, am fost cu picioarele pe pământ. Manipularea oamenilor prin sondaje nu e corectă pentru viitorul României”. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here