De-a lungul timpului, numeroase studii au arătat efectele benefice pe care consumul de ciuperci le are asupra sănătății, de la reducerea riscului de cancer și de moarte prematură și până la îmbunătățirea digestiei. Un nou studiu arată că aceste superalimente au numeroase beneficii și în cazul persoanelor care suferă de depresie.
Pentru a demonstra beneficiile pe care ciupercile le au în cazul depresiei, cercetătorii de la Colegiul de Medicină Penn State au folosit date despre dietă și sănătate mintală colectate de la peste 24.000 de adulți americani între 2005 și 2016. Potrivit rezultatelor studiului publicat în Journal of Affective Disorders, persoanele care au mâncat ciuperci au șanse mai mici de a suferi de depresie.
Cercetătorii explică acest lucru prin faptul că ciupercile conțin ergotioneină, un antioxidant care poate proteja împotriva deteriorării celulelor și a țesuturilor din organism. Studiile au arătat că antioxidanții ajută la prevenirea mai multor boli mintale, cum ar fi schizofrenia, tulburarea bipolară și depresia.
„Ciupercile sunt cea mai mare sursă dietetică de aminoacid ergotioneină – un antiinflamator care nu poate fi sintetizat de organismul uman”, a declarat cercetătorul principal Djibril Ba, care a absolvit recent programul de doctorat în epidemiologie de la Colegiul de Medicină de la Penn State. „A avea niveluri ridicate de ergotioneină poate reduce riscul de stres oxidativ, care ar putea reduce și simptomele depresiei”, a continuat acesta.
Ciupercile albe, care sunt cel mai frecvent consumat soi de ciuperci, conțin potasiu, despre care se crede că scade anxietatea. Alte tipuri de ciuperci comestibile, în special Hericium erinaceus, pot stimula expresia factorilor neurotrofici, acest lucru având impact asupra revenirii tulburărilor neuropsihiatrice, inclusiv a depresiei.
„Studiul se adaugă listei posibilelor beneficii asupra sănătății ale consumului de ciuperci”, a declarat Joshua Muscat, unul dintre cercetători, potrivit ziare.com.