Puterea nu are ce probe să desecretizeze în cazul anulării alegerilor. Este reacția lui Claudiu Târziu în exclusivitate la Realitatea PLUS. Mai mult, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR susține că Uniunea Europeană a fost complice în acest act.  Claudiu Târziu: „Nu au ce probe să desecretizeze!”

„Eu mă îndoiesc că există ceva de desecretizat, vreo probă care să susțină decizia CCR. Dacă exista se face de mult, de atunci de când a fost luată decizia care a surprins pe toată lumea în modul cel mai neplăcut, o decizie, să le reamintim tuturor. Este o situație fără precedent, nu doar în România, ci și în UE.

Problema e că vor merge până la capăt cu această încăpățânare, nu sunt sensibili nici la solicitările poporului român, nici la protestele din stradă, nici la luările de poziție ale noastre, ale celor din politică.

În România nu se putea petrece un asemenea act, o asemenea lovitură de stat, fără susținerea Comisiei Europene, fără tăcerea complice a liderilor altor state europene care au un cuvânt de spus în UE.”, a transmis Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here