De Ziua Copilului, cei mici sunt chemați la Aerodromul Clinceni, de lângă Capitală, pentru a participa la Clinceni Air Show, unde va avea loc un spectacol aviatic plin de surprize și momente speciale atent gândite pentru ei. După ce aeronavele participante vor pune în scenă o mulțime de cascadorii dar și o vânătoare de baloane, ziua se va încheia cu un spectacol de artificii, spre lăsarea serii. Copiii asistați de la Centrul pentru Educație și Sprijin Comunitar Sf. Dimitrie vor fi prezenți la eveniment, cu ajutorul clubului moto Doomstriker.
La show-ul aviatic vor participa mai multe echipaje și formații pricepute în cascadorii și zbor artistic, precum Hawks of Romania, care vor veni la show cu aeronavele Extra 300 L și Extra 330 SC. Acestora li se alătură Forțele Aeriene Române, care au pregătit o mulțime de avioane și elicoptere: F-16, C-27 Spartan, IAR-330 Puma, IAK-52, IAR-316B și IAR-99 Șoim.
La Clinceni Air Show și-au anunțat participarea și cei de la formația de planoare White Wings, parașutiștii echipei Blue Wings, formația The Pelicans și ale lor trei avioane ultraușoare model ICP Savannah S.
Spectacolul va include și o vânătoare de baloane spectaculoasă. Pe lângă spectacolul aviatic și cel pirotehnic, show-ul se va închide cu un foc de artificii.
Sărbătoarea de Ziua Copilului de la Aerodromul Clinceni va începe sâmbătă, 1 iunie, la ora 17:00, și va ține până la apusul soarelui.
Intrarea este liberă.
Doomstriker LEMC România – club moto law enforcement recunoscut și dat exemplu în țară și în afara granițelor: familie, fraternitate, loialitate, adevăr
Clubul Doomstriker LEMC România a luat ființă în ianuarie 2020, grație unor oameni pentru care pasiunea pentru motociclism și pentru a sprijini tot ce este autentic în România reprezintă un deziderat al existenței.
Cu cele 6 chaptere – Muntenia, Crișana, Transilvania, Dobrogea, Banat și Oltenia – misiunea Doomstriker este aceeași: să facă oamenii fericiți, să contribuie la educație, să atingă performanța, în toate formele ei, și să ofere sprijin necondiționat societății.
Doomstriker LEMC România este un club moto law enforcement recunoscut și dat exemplu în țară și în afara granițelor. Clubul mamă din Italia, precum și celelalte cluburi Doomstriker din lume – Statele Unite ale Americii, Spania, Franța, Cehia, Ungaria – se mândresc cu dăruirea și implicarea românilor în rândul comunității.
Cu un real respect pentru familie, uniți de lege și loialitate, membrii Doomstriker LEMC România scriu istoria moto și sunt cea mai bună dovadă că motociclismul înseamnă mai mult decât “piele, motoare și rock”.