Un băiat în vârstă de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost atacat de un urs pe Transfăgărășan! Mai mulți pompieri și jandarmi montani s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a-i acorda copilului primul ajutor.
Între timp, autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert pentru a-i avertiza pe oamenii aflați în zonă de prezenta ursului.
Copilul rănit era conștient la sosirea salvatorilor, a fost preluat de o ambulanță și transportat la cea mai apropiată unitate medicală.
Starea sa este stabilă acum, spun medicii. Între timp, autoritățile transmit că zona de risc va fi monitorizată în continuare pentru a preveni o tragedie.