Ministerul de Interne (MAI) a achiziționat 700 de radare pe trepied, care au fost distribuite la nivelul întregii țări. Unitățile de Poliție Rutieră vor folosi aceste radare pentru a filma anumite tronsoane de drum.
Imaginile vor fi apoi analizate, iar șoferii care sunt înregistrați că au circulat cu viteză prea mare, vor primi amenda acasă. De asemenea, și cei care încalcă alte reguli, precum cele de depășire sau purtare a centurii de siguranță, vor putea fi amendați pe baza imaginilor video.
În paralel cu aceste radare pe trepied, CNAIR va monta alte 400 de radare fixe. Mai exact, este vorba de camere video dotate cu sisteme de detecție a vitezei de deplasare a vehiculelor.
CNAIR montează încă 400 de radare fixe
Încă din 2023, Compania de Drumuri a demarat un amplu proiect de achiziție și montare de radare fixe. Iar în toamna anului trecut a fost semnat contractul de achiziție a 400 de sisteme fixe de monitorizare a traficului,
Radarele fixe vor fi montate, în prima fază, pe A1, A2, A3 și pe DN1. Instalarea echipamentelor a început, deja, iar primele camere ar trebui să devină funcționale în această vară. Ulterior, se vor monta și pe alte drumuri și autostrăzi radare fixe. Conform proiectului, toate cele 400 de radare fixe ar trebui să fie funcționale în 2026.
Aceste camere de monitorizare a traficului sunt dotate cu sisteme de detecție a vitezei, citire a numărului de înmatriculare și semnalizare automată a incidentelor.
Acestea vor fi conectate, la fel ca în cazul camerelor de rovinietă, la un centru de stocare și analiză a imaginilor.
„Totul va fi automatizat. În momentul în care un radar înregistrează depășirea vitezei, imaginile sunt stocate și trimise către centru. Acolo, un polițist va analiza înregistrarea și, dacă se confirmă abaterea, va dispune sancțiunea conform legii. Practic, tot polițistul va fi cel care aplică legea, dar ajutat de tehnologie”, a explicat pentru ProMotor purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.
România va avea peste 1.000 de radare în 2025
Pe lângă sistemele de detecție a vitezei montate pe trepied, Poliția Rutieră are în dotare alte aproximativ 300 de radare mobile.
Ceea ce înseamnă că, în 2025, România va avea peste 1.000 de radare în 2025.
Iar când cele 400 de camere de detecție a vitezei ale CNAIR vor deveni operaționale, drumurile din țara noastră vor fi monitorizate cu aproape 1.500 de radare.
Autoritățile își propun ca, în acest fel, să reducă numărul accidentelor rutiere.