Coco Chanel a avut o viață demnă de un scenariu de film. Află toată povestea de viață a celebrei creatoare de modă.. Cine a fost Coco Chanel
Coco Chanel,aşa cum este cunoscută în istoria modei, este născută la 19 august 1883, în Franța, la Saumur. Numele ei real este Gabrielle Bonheur “Coco” Chanel. S-a născut într-o familie modestă, cu mai mulți copii. Mama sa a murit când ea avea 6 ani, iar de la 12 ani a fost încredințată unui orfelinat condus de măicuțe.
Copilăria austeră petrecută acolo și îmbrăcămintea modestă a călugărițelor au contribuit la formarea crezului ei, ce s-a reflectat în întreaga ei carieră de creatoare de modă. A crezut cu tărie că rafinamentul şi stilul vin din simplitate, propunându-şi ca toate creațiile ei să fie elegante şi comode.
Despre pseudonimul “Coco”, pe care şi l-a însuşit pe când cânta într-un cabaret, între 1905 şi 1908, se spune ba că provine de la alintul dat de tatăl ei în copilărie, ba de la un cântec la modă în acea perioadă. Pentru prieteni a rămas Coco până la sfârșitul vieții, iar cunoscuții îi spuneau “Madmoissele”.
Din 1912, anul în care l-a cunoscut pe a Arthur “Boy” Capel, despre care spunea că este iubirea vieții ei, începe să urce treptele modei pas cu pas. În 1914, cu ajutorul lui, şi-a deschis primul magazin cu propriile creații. Pe strada Cambon nr. 21, devenită celebră în Paris, în care a început să vândă primele pălării marca Chanel, “Chanel Modes”.
Eleganța stilului propus, ideile revoluționare pentru acea perioadă, introducerea unor elemente noi, cum ar fi jerseul, relaxarea ce reieşea din croiala rochiilor şi a costumelor au propulsat-o repede în lumea modei, aducându-i celebritatea.
Elvis Presley, legenda care a scris istorie. Lucruri mai puțin cunoscute despre regele muziciiCoco Chanel a creat istorie
Coco Chanel a creat istorie în designul vestimentar, redând libertate femeilor, neștirbind din feminitate, prin faptul că sfidarea regulilor se îmbina foarte bine cu confortul în creațiile sale. Ea însăși spunea: “Am redat libertate trupului!”
Femeile ce îi îmbrăcau hainele puteau să se mişte, să călătorească, să meargă la petreceri şi chiar la o cafea. Tunsoarea scurtă în stil “garçon”, eliberarea de corset, introducerea pantalonului ca piesă vestimentară feminină i se datorau. De asemenea, bijuteriile neobişnuite, rochiile simple din jerseu și lână, costumul de zi de tip deux-pieces, cu taior drept şi fustă scurtă, deasupra genunchiului, totul debordează de nonconformism. Devenind, astfel, un reper pentru curentele feministe ale vremii de atunci.
A uimit prin introducerea unor piese de vestimentație cum erau bluzele de mătase brodate, şalurile lungi, puloverele cu guler înalt. Dar și fustele plisate, turbanul drapat și pantofii în două culori. La fel a șocat și prin accesoriile propuse, cum erau poşetele cu lanţ pe umăr, şiragurile lungi de perle și lanţurile groase din imitaţii de aur. Astfel, Coco Chanel s-a putut impune și domina lumea modei, putând avea afaceri în mai multe sectoare ale ei.
Coco Chanel spunea: “O femeie fără parfum este o femeie fără viitor.” Celebrul parfum “Chanel No 5”, recunoscut mai târziu ca fiind parfumul preferat al lui Marilyn Monroe, l-a lansat în 1922.
Parfumul a avut un succes atât de mare încât a făcut-o milionară pe Coco Chanel. Niciun alt parfum al altei case de prestigiu sau altul lansat de Chanel nu a reușit să atingă celebritatea lui “Chanel No 5”. Nici chiar cel lansat pe 19 august 1970, de ziua ei, și denumit “Chanel No 19”.
Ultima ei lansare
Această lansare a fost ultima lansare mare din viața ei, pentru că a murit pe 10 ianuarie 1971, la Paris, cu doar câteva zile înainte de a avea loc prezentarea ultimei sale colecţii.
În 1925 Coco a creat jacheta care a devenit simbol al casei de modă Chanel. Iar în 1926 “la petite robe noire” sau “the little black dress”, devenită imediat celebră. Despre această piesă creatoarea spunea că nu trebuie să lipsească din șifonierul niciunei femei.
Citește continuarea pe Almanah Online