Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, miercuri, în Oltenia, vestul şi nordul Munteniei, Dobrogea, local în Transilvania şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură

Meteorologii anunţă că, până miercuri seară, în Oltenia, vestul şi nordul Munteniei, Dobrogea, local în Transilvania, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, fiind emis un Cod galben. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă de miercuri, de la ora 12.00, până vineri, la ora 23.00, perioadă în care sunt aşteptate manifestări de instabilitate atmosferică. “În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25…50 l/mp”, arată ANM. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi la sfârşitul săptămânii. Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben, valabilă miercuri, între orele 12.00 şi 22.00. “Pe parcursul zilei de miercuri (9 iunie) în Oltenia, vestul şi nordul Munteniei, Dobrogea, local în Transilvania, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 40 l/mp”, spun meteorologii. În Bucureşti, în special în cursul după-amiezelor de miercuri, joi şi vineri, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 5…15 l/mp şi izolat posibil peste 20…25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi de 26…27 de grade, iar cele minime de 13…16 grade.     Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here