Meteorologii au actualizat prognozele pentru ziua alegerilor. Astfel, de la ora 10:00 este în vigoare un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, dar și mai multe conduri galbene de instabilitate accentuală.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN
Interval de valabilitate: 9 iunie, ora 12 – 9 iunie, ora 23Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuatăZone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, și local în Maramureș și Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
MESAJ 2
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 9 iunie, ora 10 – 11 iunie, ora 10Fenomene vizate: temperaturi ridicate, disconfort termic ridicatZone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea continentală, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Banatului se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități. Totodată, pe alocuri nopțile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând și depășind ușor 20 de grade.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 9 iunie, ora 10 – 11 iunie, ora 10Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuatZone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat în zona de câmpie și podiș a Munteniei și local în Oltenia, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Notă: Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice.