Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări cod galben și cod portocaliu de fenomene periculoase: întreaga țară va fi lovită, în perioada imediat următoare, de ploi violente și vijelii puternice.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 13 martie, ora 10 – 15 martie, ora 18Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântuluiZone afectate: conform textului
În intervalul menționat vor fi averse în cea mai mare parte a țării, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și local de peste 40 l/mp. Izolat va cădea grindină. Vor fi intensificări ale vântului, joi în toate regiunile, cu viteze mai mari în vest, est și sud-est, precum și la munte, iar vineri și sâmbătă în special în zonele de munte și în vestul și centrul teritoriului.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 13 martie, ora 10 – 13 martie, ora 22Fenomene vizate: intensificări ale vântului, vijelii Zone afectate: conform textului și hărții
Pe parcursul zilei de joi (13 martie) vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze de 50…60 km/h, iar local de 65…70 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, în general la altitudini mai mari de 1700 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 13 martie, ora 10 – 13 martie, ora 18Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântuluiZone afectate: conform textului și hărții
În județele Constanța, Tulcea, estul județelor Călărași și Ialomița, Brăila, Galați, Vaslui, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și zona montană a județului Cluj vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului. În general rafalele vor fi de 70…85 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 120 km/h.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 13 martie, ora 22 – 14 martie, ora 10Fenomene vizate: intensificări ale vântului Zone afectate: conform textului și hărții
În noaptea de joi spre vineri în cea mai mare parte a zonei montane, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m vor fi rafale în general de 90…100 km/h.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 14 martie, ora 10 – 14 martie, ora 20Fenomene vizate: intensificări ale vântului Zone afectate: conform textului și hărții
În Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h și izolat de 70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80…110 km/h.