Apar noi detalii șocante despre legăturile dintre Florian Coldea și premierul Edi Rama. Potrivit presei din Albania, generalul negru ar fi implicat în planurile oficialului pentru a frauda alegerile din țara respectivă. Mai mult, legăturile ar merge până la mafia albaneză şi mexicană, printre care celebrul cartel Sinaloa.
Presa din Albania fierbe! Jurnaliștii scriu că Florian Coldea ar fi implicat în planurile premierului Edi Rama de a frauda viitoarele alegeri din țara lor.Potrivit jurnaliștilor de la INPOLITICS.RO, publicația albaneză Syri a afirmat că premierul Edi Rama ar pune la cale o reuniune cu susținătorii săi de taină în scopul fraudării alegerilor parlamentare din Albania, programate în aprilie 2025. Reuniunea ar urma să aibă loc în Dubai, într-un cartier general permanent al Partidului Socialist al lui Edi Rama. La întâlnire ar urma să participe și generalul Florian Coldea, aflat acum sub control judiciar în România.
”Partidul Socialist, la cererea lui Edi Rama, examinează data potrivită pentru o întâlnire majoră cu diaspora în Emiratele Arabe Unite, pentru a se reuni în Dubai, înaintea alegerilor din Albania. (…) Infractori, traficanți globali de cocaină, lideri de bande, membri ai rețelelor mafiote internaționale, (…). Sunt omniprezenți, posesori de bani din trafic și infracțiuni, se află pe insule intangibile, cu nume ascunse, cât și în locuri fără acord de extrădare cu țara de origine.Nici Nuredin Dumani cu Luftar Reçi, cei doi martori protejați ai SPAK(DNA-ul albanez n.r.), nu pot lipsi. Artur Shehu, Luftar Hysa, Florian Coldea, generalul serviciilor legat de Sinaloa, (…) și Tony Blair nu pot rata evenimentul. (…) Aceasta este echipa lui Rama, clădită în 2013 pentru a prelua puterea și care apoi s-a extins.Participanții la întâlnirea din Dubai, desigur, nu îl vor lăsa pe Rama să zburde patriotic, ci vor modifica registre contabile, rapoarte și investiții diverse. Vor redistribui zonele electorale pentru anul 2025, din cauza plecărilor și arestărilor parțiale. Vor discuta despre cei care trebuie eliminați sau care trebuie incluși pe listele de deputați pentru alegerile din 2025. Această întâlnire va decide numele finale, vor fi desemnați sponsorii, grupurile înarmate pentru protecția urnelor și echipele de intimidare a alegătorilor. Oficialii albanezi sunt cei care nu doresc un acord de extrădare cu Emiratele Arabe Unite, deoarece secretele și finanțele ar ajunge în alte mâini.
Din ianuarie 1997 până pe 31 decembrie 2022, Dubaiul a extrădat către țările solicitante 253 de infractori, în timp ce din alte țări către Dubai au fost extrădați 96 de autori ai crimelor. Astfel, guvernul blochează acordurile și cererile de asistență juridică ale SPAK. Niciuna dintre părți nu ia inițiativa de a duce lucrurile până la capăt și de a obține rezultatul dorit. Diaspora din Dubai și Rama sunt într-o colaborare internațională în detrimentul Albaniei. Locația și ora întâlnirii vor fi anunțate de guvern și de Partidul Socialist. Din Albania va fi un număr considerabil de persoane căutate, care vor pleca cu avionul cu trei zile înainte, zi în care sistemul TIMS va fi nefuncțional, au relatat jurnaliștii albanezi, citați de ziarul Inpolitics.roInformațiile au apărut după ce presa albaneză a dezvăluit faptul că Florian Coldea a fost consultant, în secret, pe probleme de securitate al actualului premier albanez. Legăturile ar merge până la mafia albaneză şi mexicană, printre care celebrul cartel Sinaloa.