România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari pentru convergenţa şi integrarea economică, se arată într-un comunicat publicat, miercuri, de Executivul comunitar.  

Concluzia este prezentată în Raportul de convergenţă din 2024, care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia în direcţia aderării la zona euro. Acestea sunt cele şase state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro.

Raportul CE semnalează, în special, că legislaţia din România nu este pe deplin compatibilă cu obligaţia de conformitate prevăzută la articolul 131 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Astfel, România nu îndeplineşte criteriul de stabilitate a preţurilor, pe cel privind finanţele publice, nu îndeplineşte criteriul cursului de schimb şi criteriul de convergenţă a ratelor dobânzii pe termen lung.

În raportul Comisiei Europene se arată că aderarea la zona euro este un proces deschis, care se bazează pe anumite norme. Documentul se bazează pe criteriile de convergenţă, denumite uneori şi “criteriile de la Maastricht”, care sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din TFUE. Printre aceste criterii de convergenţă se numără stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung.

Concluzia raportului este că statele-membre pe care le vizează prezintă rezultate eterogene în ceea ce priveşte convergenţa nominală. În prezent, niciunul dintre aceste state nu îndeplineşte toate criteriile de aderare la zona euro. Bulgaria este singura ţară care îndeplineşte toate criteriile, cu excepţia unuia, şi a cărei legislaţie naţională poate fi considerată compatibilă cu normele uniunii economice şi monetare.

Potrivit concluziilor raportului, Suedia îndeplineşte criteriul privind stabilitatea preţurilor. Bulgaria şi Suedia îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, iar pe baza raportului Comisiei din 19 iunie, întocmit în temeiul articolului 126 alineatul (3), se preconizează că Cehia va îndeplini la rândul său acest criteriu.

De asemenea, Bulgaria, Cehia şi Suedia îndeplinesc criteriul privind ratele dobânzilor pe termen lung, iar Bulgaria îndeplineşte criteriul privind cursul de schimb.

Niciunul dintre celelalte state-membre nu este membru al mecanismului cursului de schimb (MCS II), fiind necesară o participare de minimum doi ani la mecanism, fără tensiuni monetare grave, înainte de aderarea la zona euro. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here