O companie inovatoare din Germania susține că poate oferi oamenilor o șansă la viață după moarte, printr-un proces de criogenare care le permite să fie înghețați imediat după deces și, eventual, readuși la viață în viitor. Deși prețul pentru această procedură este considerabil, sute de persoane s-au înscris deja pentru a beneficia de serviciile oferite, potrivit unui articol publicat de New York Post. Cât costă o astfel de procedură
Costurile acestei proceduri sunt semnificative: 220.000 de dolari pentru criogenarea întregului corp și aproximativ 80.000 de dolari pentru conservarea doar a creierului. Chiar și așa, interesul este ridicat, iar compania a reușit să atragă deja 650 de clienți dispuși să investească în această tehnologie revoluționară. Majoritatea celor care au ales să se înscrie în acest program au în jur de 36 de ani.
„Niciunul dintre acești oameni nu se așteaptă să moară prea curând. Eu, personal, cred că în timpul vieții mele vom putea vedea crioconservarea și reanimarea sigură a organismelor complexe. Pentru mulți, frica de moarte este principala motivație. Criogenia le oferă speranță și un sentiment de siguranță, fiind o posibilă cale de a-și prelungi viața,” a explicat co-fondatorul companiei, Fernando Azevedo Pinheiro.
Cum funcționează procesul de criogenie
Procedura începe imediat după ce o persoană este declarată legal decedată. O echipă specializată de la Tomorrow Bio intervine rapid pentru a prelua corpul și pentru a iniția procesul de răcire, utilizând ambulanțe echipate special pentru această procedură. În acest stadiu, fluidele corporale ale decedatului sunt înlocuite cu un „antigel” medical special, menit să prevină deteriorarea celulară în timpul procesului de înghețare.
După această etapă inițială, corpul este transportat la centrul de stocare al companiei, unde este răcit treptat până la aproape -200 de grade Celsius. În această stare, corpul este depozitat într-un container cu azot lichid, unde poate rămâne timp de zeci de ani, așteptând o posibilă reanimare în viitor.
Tomorrow Bio pretinde că este singura companie din lume care oferă acest serviciu și susține că, în cazul unei reanimări reușite, dacă fondurile investite nu au fost utilizate în întregime pentru tratament, clientul sau moștenitorii săi vor primi înapoi suma rămasă.
Compania dispune de facilități de stocare în Europa, cu locații în Berlin și Amsterdam, și planifică să deschidă un nou sediu în New York în viitorul apropiat.