Consiliul Concurenţei a anunţat luni că a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere pe piaţa producţiei şi comercializării echipamentelor periferice şi a consumabilelor între OKI Europe Limited, prin intermediul sucursalei OKI Europe Limited Poland, şi distribuitorul său General Systems SRL.
”Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere pe piaţa producţiei şi comercializării echipamentelor periferice şi a consumabilelor între OKI Europe Limited, prin intermediul sucursalei OKI Europe Limited Poland, şi distribuitorul său General Systems SRL. Autoritatea de concurenţă are indicii că OKI Europe Limited, în calitatea sa de producător, a restrâns concurenţa prin acţiuni de limitare a comercializării şi de fixare a preţurilor de revânzare în relaţia cu distribuitorul său”, a informat autoritatea de concurenţă. În acest context, Consiliul Concurenţei, cu sprijinul autorităţii de concurenţă din Polonia, a efectuat o inspecţie inopinată la sediul sucursalei companiei OKI Europe situat în Polonia. OKI Europe Limited este un producător de echipamente periferice (imprimante şi multifuncţionale) dedicate, în principal, clienţilor business. OKI Europe Limited Poland, sucursala din Polonia a companiei OKI Europe Limited, comercializează produse marca OKI pe teritoriul României prin intermediul distribuitorilor. General Systems SRL este o companie care are ca obiect de activitate importul şi distribuţia către o reţea de reselleri din România de echipamente periferice (imprimante şi multifuncţionale) marca OKI, precum şi distribuţia altor echipamente periferice. ”Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei”, mai arată autoritatea de concurenţă. Documentele ridicate de către autoritatea de concurenţă din Polonia vor fi transmise spre analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].