Consiliul Concurenței a sancționat cu aproape 3 milioane de euro marile companii din domeniul producției și al comercializării ouălor de consum din România, pentru politicile comerciale incorecte prin care induceau în spațiul public ideea că produsele urmează să se scumpească. Anunțarea unor majorări poate încălca legile concurenței, a transmis Consiliul Concurenței.
Autoritatea de concurență a sancționat cu amenzi în valoare totală de 13.471.039 lei (aprox. 2,78 milioane euro) cinci companii din domeniul producției și/sau comercializării ouălor de consum din România, precum și asociația administrată de acestea (UCPR) pentru că și-au coordonat politicile comerciale referitoare la livrările de produse pe piață, cu facilitarea acestor acțiuni de către asociație, cu scopul de a crește artificial prețurile produselor sau cel puțin de stopare a scăderii prețurilor, a transmis Consiliul Concurenței.
Potrivit autorităților, reprezentanții companiilor se întâlneau, în mod frecvent, sub umbrela asociației, pentru a discuta problemele sectorului avicol, dar și pentru a schimba informații sensibile din punct de vedere concurențial.
Consiliul Concurenţei atrage atenţia că fiecare companie trebuie să îşi stabilească independent politica comercială, iar anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei.