Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte miercuri după-amiază într-o şedinţă de urgenţă convocată la cererea Iranului după ce liderul politic al mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat în cursul nopţii la Teheran într-o lovitură ţintită atribuită Israelului, a anunţat preşedinţia rusă a Consiliului.
Cererea Iranului de convocare a acestei reuniuni, programată pentru ora 20:00 GMT, a fost susţinută de Rusia, Algeria şi China, a precizat un purtător de cuvânt. Rusia deţine luna aceasta preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU.Într-o scrisoare adresată Consiliului de către ambasadorul Iranului la ONU, Emir Saeid Iravani, Teheranul “condamnă în termenii cei mai fermi agresiunea regimului sionist reprezentată de asasinarea domnului Haniyeh”.Iranul solicită Consiliului “să condamne ferm şi fără echivoc actele de agresiune şi atacurile teroriste ale regimului israelian împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Iranului, precum şi actele recente de agresiune împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Libanului şi a Siriei”, precum şi “să ia măsuri imediate pentru a asigura tragerea la răspunderea pentru aceste încălcări ale dreptului internaţional, inclusiv posibilitatea de a impune sancţiuni şi alte măsuri pentru a preveni alte atacuri”.
Cum răstoarnă moartea liderului Hamas relațiile diplomatice internaționale și ce rol are martirajul islamic în această ecuație. Analiză de Ana Maria PăcuraruLiderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, care se afla la Teheran pentru a participa la ceremonia de învestire a noului preşedinte iranian Masoud Pezeshkian, a fost ucis împreună cu garda sa de corp aparent într-o lovitură aeriană ţintită atribuită Israelului şi executată în timpul nopţii la ora locală 02:00 asupra unei reşedinţe destinate veteranilor iranieni, unde era găzduit în capitala iraniană.Iranul a ameninţat că va răzbuna moartea acestuia, stârnind temeri privind un conflict extins în regiune în plin război aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza, mai ales că, cu numai câteva ora înaintea loviturii de la Teheran, Israelul l-a ucis într-un raid aerian în apropierea capitalei libaneze Beirut şi pe comandantul-şef al aripii militare a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Fuad Shukr.