Criminaliștii și procurorii s-au întors la Spitalul Pantelimon să ridice noi probe – aparatură medicală, fișe și camere de supraveghere. Toate trebuie să facă lumină în cel mai mare scandal din sistemul medical românesc.
Pe medici îi acuză unii colegi că au scăzut intenționat dozajul unui medicament vital și, din acest motiv, au murit 17 oameni. Șefa secției de Terapie Intensivă susține însă că toate acestea sunt doar invenții ale doctoriței care a ocupat funcția înaintea ei.
Criminaliștii au ridicat aparatura medicală folosită pentru cei 17 pacienți decedați în perioada 4-7 aprilie, au luat seriile injectomatelor prin care s-a administrat noradrenalina care îi ținea în viață, dar și imaginile de pe camerele de supraveghere de la ATI.
Surse spun că, în sesizarea trimisă către managementul spitalului și Parchet, de către directoarea de îngrijiri medicale, Camelia Stamatoiu, este menționat un singur medic care ar fi micșorat intenționat dozele. O asistentă ar fi confirmat la audieri acuzația. Șefa secției ATI susține că pacienții au fost îngrijiți corespunzător și că totul a pornit de la o dispută internă.
Medicul Florina Pompilian, șefa Secție ATI a Spitalul Pantelimon a scris și pe Facebook de unde ar fi pornit acuzațiile: „Avem încă de înfruntat furia unei singure persoane care nu a făcut decât să blameze, să denatureze adevărul, să discrediteze activitatea întregului spital. Au fost situații „de noaptea minții”: jigniri, amenințări, chiar violență fizică!”
Medicul face referire la Elena Voicu, care a condus Terapia Intensivă înaintea ei. În replică, doctoriţa Voicu a transmis o notificare prin intermediul avocaţilor în care reclamă că este supusă la cyberbullying din partea colectivului.
Aparținătorii pacienților din ATI fac mărturii cutremurătoare după izbucnirea scandalului.
„Sora si mama au intrat pe furis si l au vazut la terapie legat de maini si picioare, tipa sa l luam ca ma omoara. Vreau dreptate pentru tata, nu m-a crezut nimeni ne ia ca suntem oameni de rand, spitalul amaratilor l-am adus sa l ajute nu sa-l omoare de pe o zi pe alta ”, a spus o rudă a unui pacient în spitalul groazei.
„Doamna de la terapie a pus o pe mama sa completeze foile ca sa o lase sa intre, dupa ce le a completat doctora si i-a zis sa o lase in pace”, a mai povestit o rudă.
Între timp, apar informații cutremurătoare din interior. Șefii se purtau urât cu subalternii, iar infirmierele erau puse să curețe toaletele pacienților cu mâna.
Potrivit surselor, în primele trei luni ale anului, din 603 internări, 170 de pacienți au decedat. Ministrul Sănătăţii confirmă că media deceselor la spitalul Pantelimon este de 3,5 pe zi.