Contre în coaliţie pe tema compensării facturilor - Popescu: PSD a votat alături de noi / PNL: Protejarea populaţiei în faţa valului de scumpiri la energie a fost o prioritate / Ciolacu: Nu poate fi aplicat. Intenţia a fost bună, pacientul e mort

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat, miercuri seară, că PSD a votat, atât legea privind consumatorul vulnerabil, cât şi legea referitoare la compensarea facturilor. ”Împreună am făcut această lege”, a afirmat ministrul, care a precizat că se vor opera modificări, dacă este cazul. PNL a transmis, printr-un comunicat de presă, că a avut printre priorităţi măsurile de protejare a populaţiei în faţa valului de scumpiri a facturilor la energie. ”Vom vedea daca există propuneri din partea celorlalte partide din coaliţie şi vor fi luate în considerare atunci când îmbunătăţesc cadrul legislativ actual”, au transmis liberalii. La rândul său, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a recunoscut că a votat legea alături de parlamentarii PSD, dar s-a constatat ulterior că soluţia nu poate fi aplicată. ”Intenţia a fost bună, …pacientul e mort”, a afirmat Ciolacu.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here