În data de 20 octombrie 2024, în urma unei solicitări din partea Jandarmeriei Române, Inspectoratul Teritorial de Muncă București a desfășurat o acțiune de control la Arena Națională, cu ocazia unui meci de fotbal.
În timpul controlului, s-a constatat că un număr de 610 angajați, în special agenți de securitate și stewarzi, au prestat activitate cu depășirea duratei timpului de lucru prevăzut în contractele individuale de muncă.
Mai exact, angajații erau încadrați cu normă parțială însă, în realitate, prestau activități aferente unei norme întregi.
Societatea comercială, care are sediul în Constanța, a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 200.000 lei, conform Codului Muncii.
„Avem toleranță zero față de încălcarea legislației muncii. Astfel de practici pun în pericol atât angajații, cât și activitățile economice desfășurate cu bună credință. Continuăm aceste verificări pentru a proteja drepturile tuturor lucrătorilor din România”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.