Un controlor STB a fost lovit cu brutalitate, în tramvai, de către un pasager și a ajuns la spital cu fractură de piramidă nazală. Victima a fost atacată prin surprindere, iar agresorul a fugit, profitând de starea de confuzie a celui lovit. 

Într-un comunicat de presă, STB consideră „inacceptabilă” violenţa împotriva angajaţilor din transportul public şi face un apel către călători pentru respect şi siguranţă în mijloacele de transport în comun.Compania a relatat că incidentul s-a produs într-un tramvai pe linia 10, în staţia Spătarul Preda, iar agresorul nu a fost încă identificat, transmite News.ro.

 „Incidentul s-a petrecut fără un conflict prealabil, agresorul atacând victima prin surprindere, lovind-o în zona feţei şi fugind imediat după comiterea faptei. Colegii controlorului au apelat Serviciul de urgenţă 112 şi au solicitat intervenţia rapidă a unui echipaj medical, iar victima a fost transportată la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde a fost diagnosticată cu fractură piramidală nazală şi urmează să i se facă investigaţii suplimentare”, precizează sursa citată. 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here