Convoiul de blindate ruseşti care se îndreaptă spre Kiev este blocat pe drum. Ce spune Pentagonul

Sutele de vehicule blindate ruseşti care se îndreaptă spre Kiev “răman în prezent blocate” pe drum, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului american al Apărării, John Kirby, relatează BBC. “Conform celor mai bune estimări ale noastre, nu au făcut niciun progres apreciabil în ultimele 24 până la 36 de ore”, a spus Kirby, miercuri, la Pentagon. El a menţionat că întârzierea ar putea fi cauzată de faptul că “forţele se regrupează şi încearcă să recupereze timpul pierdut”, dar ar putea avea legătură şi cu “provocările de logistică şi susţinere” şi “rezistenţa ucrainenilor”. Potrivit BBC, rapoartele neverificate indică faptul că soldaţii rămân fără combustibil şi alimente. Oficialii din regiunile care au căzut în mâna Rusiei au susţinut că soldaţii ruşi jefuiesc supermarketurile pentru provizii şi că raţiile de alimente oferite de armată sunt expirate. Convoiul se întinde pe aproximativ 64 de kilometri, potrivit companiei de tehnologie prin satelit Maxar.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here