Deși unele specii sunt atât de frumoase, iar, de multe ori, sunt foarte populare drept animale de companie, un medic veterinar ne spune că nu este cea mai bună idee să le aducem în casă. Acestea sunt cele cinci animale pe care specialistul nu le-ar adopta niciodată.
Chiar dacă arată frumos și sunt destul de mici, aceste specii nu sunt tocmai potrivit pentru a deveni animale de companie. Iar un medic veterinar cunoscut pe platforma de socializare TikTok sub numele de @Ben.the.vet a explicat care sunt cele cinci specii pe care el nu le-ar adopta niciodată.
Iar pe primul loc se află un animal extrem de popular, de-a lungul lumii. Este vorba despre papagal, care, potrivit medicului veterinar, au nevoi extrem de complexe. De exemplu, atunci când sunt se află lângă cratițe antiaderente încălzite, papagalii pot inhala gaze toxice care le sunt fatale.
În plus, aceștia au nevoie de un spațiu destul de mare, cât și de stimulare constantă, pentru a evita comportamente distructive precum smulgerea penelor. În plus, specialistul spune că papagalii sunt și destul de gălăgioși.
Animalele pe care nu ar trebui să le adoptăm
Un alt animal destul de popular, dar pe care medicul nu îl recomandă, este unul la care nu ne-am aștepta! Este vorba despre șoareci și cobai, despre care Ben spune că au o speranță de viață foarte scurtă. Pentru mulți oameni, mai ales copii, poate fi dificil din punct de vedere emoțional să piardă astfel de companioni la câțiva ani.
De asemenea, medicul mai spune că și hamsterul ar trebui evitat. Expertul spune că aceștia sunt foarte fragili și au nevoie de exerciții fizice, o dietă strictă, cât și un nivel de igienă foarte ridicat. În plus, costurile îngrijirii unui hamster pot fi destul de mari, deoarece aceste animale sunt susceptibile problemelor dentare, sau chiar și stazei intestinale.
Putem plăti mult prea mult pe îngrijirea acestor animale
Chiar dacă în țara noastră aceste animale nu sunt foarte comune, în alte locuri de pe glob există mulți oameni care le țin ca animale de companie. Este vorba despre maimuțe, despre care medicul spune că nu sunt deloc adaptate stilului de viață al unui animal de companie. În Marea Britanie, peste 5.000 de primate sunt ținute drept animale de companie.
Iar, nu în ultimul rând, Ben mai spune că dihorii nu sunt foarte potriviți, pentru cei care își doresc un companion blănos. Motivul este faptul că aceștia au un miros puternic, au nevoie de mult spațiu și activitate fizică, iar mușcătura lor poate fi destul de puternică.
Sursă text: Click.ro