Corpuri incinerate într-o parcare la New Delhi

”Am pierdut numărul”, suspină Sanjay, un preot care oficiază ultimul ritual al defuncţilor, într-un cematoriu din New Delhi, atât de plin, încât şi-a extins activitatea funestă până în parcarea adiacentă, relatează AFP. ”Începem la răsărit, iar incinerările continuă până după miezul nopţii”, declară el AFP, cu privirea piedută în flăcările rugurilor şi în grămezile de cenuşă din care iese fum şi care erau, cu puţin timp în urmă, oameni, înainte să fie puşi la pământ de covid-19. Familii plâng tăcut, pe marginea drumului, în acest cartier defavorizat al capitalei, aşteptând rândul rudelor lor, învelite în cearşafuri abe şi ghirlande de gălbenele. Sirene ale unor ambulanţe care aduc alte corpuri răsună neîncetat. Locuitori din imobile dinspre crematoriu suportă mirosul corpurilor arse şi plânsul familiilor în doliu. Spitalele indiene şi personalul lor sunt puse la grea încercare de acest al doilea val devastator al epidemiei noului coronavirus. Oameni mor la uşile spitalelor sau acasă, din cauza lipsei de paturi, medicamente şi oxigen. Crematoriile nu cunosc răgazul, iar coşurile li se fisurează şi armatura metalică li se topeşte din cauza puterii căldurii. Cum la unele dintre ele începe să lipsească lemnul, familiile sunt îndemnate să aducă propriul combustibil. Numeroase crematorii şi cimitire afirmă că bilanţul oficial al morţilor din cauza covid-19 este cu mult mai mic decât în realitate, având în vedere afluxul morţilor. În ultimele trei zile, crematoriul Seemapuri, situat în nord-estul New Delhi, a organizat peste 100 de funeralii pe zi şi nu mai dispune de locuri. ”Am încercat să primim incinenări pe alei şi peste tot unde putem găsi spaţiu, însă corpurile vin neîncetat”, declară AFP coordonatorul Jitender Singh Shanty, care poartă un turban galben şi un combinezon de protcţie albastru. ”A trebuit să cerem autorităţilor să ne permită să extindem instalaţiile până în parcare”, adaugă el, în timp ce flăcări portocalii ies, în spatele său, din ruguri, la sfârşitul zilei. Potrivit lui Jitender Singh Shanty, crematoriul a incinerat aproximativ 600 de corpuri de la începutul lunii, iar familii continuă să aştepte ore înainte să poată îndeplini ultimele ritualuri mortuare. ”Dacă nu se îmbunătăţeşte situaţia”, adaugă el, ”am putea fi nevoiţi să incinerăm în stradă, pentru că acum nu mai avem loc”. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here