Un urs a vrut să-l conducă pe ultimul drum pe un localnic din județul Mureș și a băgat în sperieți cortegiul funerar. După sperietură, oamenilor le este frică să mai meargă la cimitir.
În jur de 70 de oameni care făceau parte dintr-un cortegiu funerar au fost urmăriți de un urs, în drum spre cimitirul din comuna Bordoșiu, Mureș.
Drumul spre cimitir trece printr-o pădure, iar localnicii au mărturisit că urșii își fac des apariția acolo. Aceștia susțin că norocul lor a fost că erau mulți, astfel că ursul s-a speriat când au început să strige. Lucrurile ar fi putut lua o întorsătură dramatică, în caz contrar, scrie presa locală.
„Cred că dacă eram mai puţini, 10-20, intra în noi. Când am intrat acolo în faţă, ursul s-a speriat. A fugit puţin la deal, s-a întors, s-a uitat la noi, din nou cu viteză. A doua oară, a treia, oamenii ieșeau din pădure afară, urlau. Ultima dată când a venit, a venit şi mai aproape, atunci chiar am crezut că intră peste noi. Strigau toţi şi atunci a fugit, dar era foarte agitat”, a povestit unul dintre participanții la înmormântare.
Inițial, speriaţi de furia fiarei care era la doar câţiva paşi de ei, oamenii au uitat de funeralii şi au fugit rapid. Ca printr-o minune, însă, ursul a renunţat şi s-a reîntors în pădure. Totuși, de frica sălbăticiunii, localnicii nici nu mai vor să viziteze mormintele celor dragi.