Efectele pozitive ale investițiilor, motorul creșterii economice al Guvernului condus de Marcel Ciolacu, se resimt și asupra gospodăriilor. Pe fondul majorării veniturilor românilor și a încrederii populației în stabilitatea financiară a țării, aceștia au apelat la instrumente de finanțare precum creditele bancare. Românii au continuat să constituie depozite la băncile comerciale, ajungând la peste 50 de miliarde de lei excedent de lichiditate. 

În iunie 2024, conform datelor agregate din sistemul bancar românesc, excedentul de lichiditate, în raport cu Banca Națională a României, a atins al doilea cel mai ridicat nivel istoric. Acesta a atins suma de  50,4 mld. lei, în creștere cu peste 10% (4,9 mld. lei) față de nivelul înregistrat în mai. Sumele sunt rezultate directe ale politicilor PSD de creștere a veniturilor populației, excedentul fiind constituit din depunerile băncilor comerciale la banca centrală (depuneri overnight).

Investițiile masive în economie promovate de PSD asigură sume importante băncilor, care scad dobânzile

Această abundență de bani în sistemul bancar se datorează, printre altele, intrărilor de fonduri (investiții) din afara țării, emisiunilor de euro-obligațiuni ale Ministerului de Finanțe, cât și bugetelor pentru investițiile în infrastructura mare a social democraților, ale căror sume ajung în conturile companiilor prestatoare de servicii, contribuind astfel la creșterea lichidității.

Datorită excedentului de lichidități, ca urmare a primirii acestor bani de la deponenți, persoane fizice și companii, instituțiile financiare nu mai apelează la credite Lombard (credite interbancare) și nu participă la operațiunile de piață organizate de BNR, ceea ce reduce necesitatea de a licita pentru depozite și duce la scăderea dobânzilor.

În consecință, dobânzile la depozitele noi au scăzut cu 2 puncte procentuale, ajungând la 5,4%, un nivel ușor peste rata inflației, care a fost de 4,9% în luna iunie.

Social-democrații scad și povara dobânzilor pentru românii cu credite

Dobânda BNR pentru depozitele overnight a fost până de curând de 6% pe an, ceea ce a reprezentat și referința de facto a pieței. IRCC, indicele pentru creditele de consum, e în jurul acestui nivel de circa 6 trimestre, în timp ce mediile ROBOR la 3 și 6 luni, indici pentru împrumuturile interbancare, au coborât de asemenea spre 6%.

Recent, BNR a redus însă rata-cheie de la 7% la 6,75%, iar dobânda pentru depozitele overnight a fost ajustată la 5,75%. Decizia băncii centrale reflectă încrederea în stabilitatea și creșterea sustenabilă a economiei românești și în scăderea inflației într-un ritm mai rapid decât cel anticipat, urmând a crea condiții pentru o nouă reducere a dobânzilor la credite.

Banii investiți productiv de Guvernul Ciolacu susțin românii, companiile locale și sistemul bancar

Potrivit datelor Eurostat, în 2023, țara noastră a avut cea mai ridicată pondere a investițiilor productive în PIB din ultimii 11 ani. Mai exact, investițiile productive în economia românească au reprezentat în anul 2023 o sumă agregată de 87,3 mld. euro, adică 26,9% din PIB (locul 2 în UE27, după Cehia, cu 27% din PIB). Au fost investiții productive mai mari cu 13 mld. euro decât în anul 2022.

În 2024, guvernul condus de Marcel Ciolacu va crește investițiile la peste 120 de miliarde de lei, echivalentul a 7,2% din PIB, din bugetul național și fonduri europene, apropiindu-se de ținta de 10% din PIB.

În mai, valoarea investițiilor publice a atins 47 mld. lei, cu 60% mai mult decât anul trecut, 66% provenind din fonduri europene.

PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here