La aproape o lună și jumătate de la crima care a șocat întreaga țară, soțul dentistei ucise în cabinetul său din Brăila vrea să facă lumină în cazul decesului soției sale și cere o confruntare cu principalul suspect pentru a-l întreba de ce a comis fapta oribilă.
Soțul dentistei, medic și el, și asociat cu aceasta la cabinetul din Brăila, este de părere că suspectul a acționat la comandă și vrea să afle care este motivul pentru care soția lui a fost omorâtă. El speră că un dialog cu suspectul ar putea aduce informații importante în anchetă.
Mai mult, acesta este de părere că există un alt autor în spatele crimei, care acum este liber. Între timp, suspectul a contestat toate probele care îl incriminează și susține că este nevinovat.
Soțul doctoriței a mai depus o plângere în care îl acuză pe suspect de infracțiunea de pătrundere fără drept în cabinetul medical.
Bogdan Gavril a fost șocat de ceea ce s-a întâmplat. La câteva zile de la tragedie, a intrat, spune el, într-o depresie, care l-a împiedicat să reacționeze public, chiar și atunci când rudele soției sale au hotărât să o înmormânteze la Chișinău, foarte departe de el. Prin intermediul avocatului, bărbatul a transmis că se teme și el pentru viața lui.
Gigel Potrivitu, avocatul soțului doctoriței ucise: ”Sentimentul predominant pe care l-am decelat eu din conduita dumnealui este groaza. Dorește foarte mult două chestiuni: prima ar fi stabilirea exact a făptașilor, a autorilor, sau eventual complicilor, sau poate instigatorilor. Și a doua chestiune, poate mai importantă, care ar fi fost mobilul acestei fapte”.