Un bărbat de 46 de ani a fost ucis în bătaie, marți seara, în fața unui parc din Capitală. Suspecții sunt doi tineri, dintre care unul are doar 16 ani. După ce au comis fapta oribilă, indivizii au încercat să se ascundă, însă oamenii legii au reușit să îi prindă. Un trecător a filmat atacul. Urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional!  

Bărbatul de 46 de ani se plimba în Parcul Crângași, din Capitală, însoțit de fiicele iubitei sale. La un moment dat, de ei s-a apropiat un grup format din patru fete și doi tineri. Una dintre fiicele sale a fost luată la rost de către unul dintre indivizi pe motiv că a a acceptat o cerere de prietenie pe rețelele sociale de la un băiat. Victima a reușit să-i pună pe fugă pe agresori, însă nu definitiv.

La scurt timp după conflict, cei doi tineri în vârstă de 16, respectiv 20 ani, au revenit înarmați cu bâte și hotărâți să-i dea o lecție bărbatului. Acesta a încercat să fugă, însă nu a avut nicio șansă sub ploaia de lovituri. O femeie este cea care a văzut scenele de groază și a sunat la 112.

Un bărbat a fost bătut cu bestialitate până a murit, în fața Parcului Crângași. Atacatorii au fost găsiți

Speriați că ar putea fi prinși, indivizii au fugit în parc pentru a se ascunde. Toate echipajele de poliție din Sectorul 6 au pornit în căutarea agresorilor, pe care i-au prins la scurt timp după crimă.

Din nefericire, bărbatul atacat cu bestialitate și-a găsit sfârșitul în mijlocul străzii. În ciuda eforturilor depuse, după ce l-au resuscitat zeci de minute, salvatorii nu au putut decât să declare decesul. Trupul neînsuflețit al bărbatului ucis a fost dus la IML pentru necropsie.

Cei doi agresori sunt cercetați pentru crimă și riscă ani grei de pușcărie. 

Bătaia a fost filmată de un trecător

Momentul în care bărbatul este bătut de cei doi tineri cu araci de lemn a fost filmat dintr-un taxi. În imaginile deosebit de șocante se vede cum cei doi lansează o ploaie de lovituri asupra bărbatului care, în scurt timp, cade secerat la pământ. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here