Un tânăr de 29 de ani a fost reținut de poliție fiind acuzat de omor. Acesta și-a ucis instantaneu prietenul de pahar, după o dispută extrem de violentă.
”La data de 10 aprilie 2024, în jurul orei 06.50, poliţiştii din Blaj au fost sesizaţi, printr-un apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat de 53 de ani, din localitatea Sâncel, judeţul Alba ar fi fost victima unei infracţiuni săvârşite cu violenţă. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că bărbatul era decedat în locuinţa sa, pe cadavru fiind identificate urme de violenţă”, a transmis, miercuri, IPJ Alba.
Sursa citată a precizat că, din primele cercetări, a rezultat că, marţi seară, în jurul orei 23.00, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, bărbatul ar fi fost agresat de un tânăr de 29 de ani, din localitatea Fărău, judeţul Alba.
”În urma activităţilor desfăşurate, cu operativitate, de către poliţişti, persoana bănuită de săvârşirea faptelor cu violenţă a fost identificată pe raza localităţii Iclod, judeţul Alba, fiind condus la sediul poliţiei”, au mai precizat poliţiştii.
Întrucât există suspiciunea săvârşirii unei infracţiuni de omor, poliţiştii anunţă că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, în vederea continuării cercetărilor.