Candidatul alianței România Înainte la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că solicitarea Consiliului Național al Audiovizualului de a fi scoasă de pe YouTube o emisiune a lui Marius Tucă este cenzură, nu reglementare.
“Nu sunt fanul emisiunilor lui Marius Tucă. Nici nu trebuie, el e ziarist, eu sunt politician. Dar sunt liberal. Și asta înseamnă că apăr libertatea de exprimare, chiar și atunci când nu sunt de acord cu ce se spune. CNA a cerut YouTube să scoată o emisiune a lui Tucă din cauza opiniilor invitatei. Nu violență, nu instigare – doar o opinie incomodă. Asta nu e reglementare, e cenzură”, a scris Antonescu, pe Facebook.
El a adăugat că atunci când instituțiile statului “devin bâte cu care ne lovim adversarii”, “să nu ne mai mirăm că oamenii nu mai au încredere în nimeni”.
“Să fim atenți: între reglementare și cenzură e o graniță fină. Ca președinte, voi ridica acest subiect în dezbaterea publică europeană. Libertatea nu se apără singură”, a afirmat Antonescu.
CNA a decis, în ședința de miercuri, eliminarea unei emisiuni realizate de Marius Tucă de pe platforma YouTube, deoarece încalcă prevederi din Legea audiovizualului.