Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara: Dacă nu am avut această imunizare de grup până acum, o vom avea după Omicron / După acest val, SARS-CoV-2 o să devină ca o simplă viroză sau ca şi gripa

Profesorul universitar dr.Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş de la Timişoara, a declarat, miercuri, în emisiunea Talk RealTimeNews de la Profit TV, că în noul val 5 al pandemiei cu noul coronavirus se va produce imunizarea de grup, el menţionând că SARS-CoV-2 va deveni ca o ”simplă viroză sau o gripă”. Medicul Cristian Oancea a firmat, despre evoluţia valul 5, că ”deja a început să crească numărul de infectări, şi ne aşteptăm la o creştere exponenţială brutală, cu forme uşoare şi medii, mai puţin forme severe”. Potrivit medicului, faptul că centrele de evaluare s-au înmulţit reprezintă un lucru bun pentru populaţie, ca să fie luaţi în monitorizare de către medicii de familie, pentru că ”este foarte important să nu ne automedicăm acasă”.  El a explicat că dacă până acum în Timiş era un singur centru de evaluare şi monitorizare, acum există un astfel de centru la fiecare spital. ”Nu ştim serviciul de ambulanţă cum va fi solicitat, aceasta este o problemă la nivel naţional”, a mai afirmat medicul. Despre lipsa certificatului verde, Oancea a arătat că ”noi nu avem o lege a vaccinării ca să ajungem la certificatul verde”.”Dacă nu am avut această imunizare de grup până acum, o vom avea după Omicron”, a spus Cristian Oancea, afirmând că ”este foarte greu să eviţi, având în vedere rapiditatea infectării”. El a explicat că, dacă până acum perioada de incubare a fost de 5, 7 zile, sau 9, 10 zile la primele tulpini, acum avem 2 – 3 zile de incubaţie. ”După acest val, SARS-CoV-2 o să devină ca o simplă viroză sau ca şi gripa”, a mai arătat managerul Spitalului din Timişoara. El a mai arătat că ”ne aşteptăm la forme uşoare şi moderate de la persoanele vaccinate, dar nu ştim persoanele nevaccinate şi trecute prin boală cum vor reacţiona. ”Dacă ne raportăm la ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, zona Europa de Vest, la un număr de câteva zeci de mii de infectări pe zi, câteva sute ajung în ATI şi acest număr este cumulativ. În valul 4, am ajuns la 2.000 de pacienţi în ATI şi UPU şi am ajuns să trimitem şi în străinătate. Este o dilemă dacă vom ajunge la formele severe ca în valul 4”, a afirmat acesta. despre modul în care se manifestă Omicron, medicul a arătat că gripa este mult mai agresivă, cu simptome de debut mult mai rapide, cu febră înaltă, cu dureri musculare, pe când la această tulpină Omicron putem să avem forme asimptomatice. ”Am testat rezidenţii noi, care au venit, şi am depistat din 37 de rezidenţi, 4 asimptomatici”, a spus medicul.      Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here