În pastila sa zilnică, jurnalistul Ion Cristoiu a comentat anunțul candidaturii lui Cozmin Gușă la primăria capitalei, ca independent susținut de AUR, evidențiind care sunt marile avantaje pe care le dobândește AUR-ul prin sprijinirea unui astfel de candidat puternic și punctând, încă o dată, importanța alegerilor locale de la București, care vor da tonul tuturor tururilor de alegeri de anul acesta.
Totodată, Ion Cristoiu a arătat cum cursa electorată pentru primăria Bucureștiului va deveni un adevărat spectacol și o luptă politică reală odată cu intrarea lui Cozmin Gușă în „bătălie”. Redăm în continuare comentariul integral al jurnalistului Ion Cristoiu.
„Ajungem acum la campania electorală. Astăzi, ca eveniment de campanie electorală, pe primul loc se situează anunțul făcut de Cosmin Gușă că va candida ca independent sprijinit de AUR. Așadar acest anunț arată că AUR ar avea sau ar trebui să aibă un candidat de mare forță. Nu tot ceea ce spune și ce face Cozmin Gușă este pe placul meu, dar, așa cum am spus, AUR are nevoie de o personalitate, de o locomotivă gen Cozmin Gușă.
Candidatul actual, Mihai Enache, este o glumă. Îmi pare foarte rău, este desemnat de AUR de anul trecut, nu s-a văzut până acum că el ar fi candidat. Face niște acțiuni, am înțeles că e un om serios, că ar putea fi și la USR, are facultăți… nu merge. Stimați telespectatori, repet ceva ce deja a devenit o axiomă la mine: alegerile, campania pentru locale și europarlamentare, dar pentru locale la București va fi în sine o mare bătălie politică. Nici nu mă interesează și nu cred că e interesant cine va câștiga. Campania în sine e importantă. Partidul care nu va avea pe această mare scenă a Bucureștiului un interpret puternic, poate să-și ia adio și de la prezidențiale, și de la europarlamentare, pentru că această campanie pe București domină restul campaniilor din țară și are semnificația unor prezidențiale. După părerea mea, campania pe București va fi mai interesantă decât campania pentru prezidențiale. O să vedeți că anul acesta, poate și din adins, campania pentru prezidențiale nu va avea amploarea campaniei locale pe București. De ce? Pentru că după 4 ani de la alegerile din 2020, 5 ani de la alegerile 2019, a venit momentul spectacolului.
Citeam într-o carte, este varianta electronică, „Viața de zi cu zi în vremea lui Ivan cel Groaznic”, e interesant, și spunea un lucru: moscovitele erau puține, adică nu aveau concerte, n-aveau nimic, dar aveau un mare spectacol care era decapitarea, execuția publică. Execuția publică ținea loc de piese de teatru, de cinema, trecea lumea; unde mai vezi un om spânzurat sau decapitat? În lumea de astăzi, în România de astăzi, locul execuțiilor publice, al iarmaroacelor va fi campania electorală. Lumea, românii vor să vadă acum, după patru ani în care a fost liniște, bătălie și chiar pe București este cea mai importantă, pentru că, la fel ca și la prezidențiale, este o bătălie între oameni. E ca la un meci de box: deci se bate Nicușor Dan cu Cristian Popescu Piedone, cu Cătălin Cîrstoiu și, până nu demult, era și Mihai Enache.
Intrarea lui Cozmin Gușă în joc are două mari avantaje. În primul rând pentru AUR aduce partidul în prim plan. Poate să facă Mihai Enache orice, are, nu știu, 4%; nu contează, contează că nu există. Eu nici nu știam că există, m-a anunțat Facebook-ul cum îl cheamă. Deci s-a rezolvat în felul următor, prin intrarea lui Cozmin Gușă. De ce spun că s-a rezolvat? Pentru că e un balamuc acolo. Cozmin Gușă a anunțat că este candidat independent la Realitatea, dar tot la Realitatea a venit Mihai Enache și a zis că el este candidat în continuare și prim vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a zis că ei tot cu Mihai Enache merg înainte. Domnul Simion, dacă o începeți așa, puteți să vă duceți și să vă culcați și fără somnifer dormiți. Pentru că asta e deja… Ce-i asta? Ori rămâneți pe Enache și scoateți din joc discuțiile în legătură cu Gușă, fie mergeți cu Cozmin Gușă, anunțați-l, afișați-vă, dați- drumul și domnul Enache, nu știu, se retrage.
Dacă intră Cozmin Gușă, el aduce în prin plan AUR-ul, deci AUR-ul va avea un reprezentant. În al doilea rând, Cozmin Gușă are posibilitatea, tocmai pentru că este suveranist și are ca publicist poziții mai aparte față de cele ale slugilor de la putere, poate să aducă în această campanie, că trebuie să apară și la televizor și ăsta, discursul suveranist. Dacă va fi tot Mihai Enache, nu mă interesează, pentru că… ce să mă intereseze ce va spune Mihai Enache despre țevile de apă caldă care trebuie să treacă pe lângă țevile de apă rece? Dacă intră Cozmin Gușă, atunci discursul suveranist în sfârșit se afirmă în spațiul public, va obliga și ceilalți candidați să-și asume un discurs cât de cât politic, pentru că, dacă ați observat, Nicușor Dan era pregătit pentru o confruntare politică cu Gabi Firea, adică el reprezenta USR-ul, dreapta și ea era hidra roșie. Apoi a venit domnul Cîrstoiu independent și atunci și Piedone, și Cătălin Cîrstoiu și și cel de-al treilea, Nicușor Dan, au păstrat până acum dezbaterea strict administrativ. Dacă intră Cozmin Gușă, el sigur îl va ataca pe Nicușor Dan pe teme solide, că Nicușor Dan e progresist, USR-ist, și atunci va fi o dispută interesantă. Eu repet ce am spus și la Marius Tucă: pentru noi, spectatorii, intrarea lui Cozmin Gușă e benefică, pentru că până acum Mihai Enache e așa, un boxer de categoria a 15-a, vine acum unul de categoria 1, și se bate, va fi interesant. Acum războaiele sunt altele, că până acum știm: Piedone are așa, Nicușor Dan îl atacă pe Cîrstoiu, Cîrstoiu pe Nicușor Dan. Nu merge. Dacă vine și Gușă, sunt deja patru pe care se bat și chiar dacă nu știu dacă Cozmin Gușă are șanse, important pentru AUR este ca Cozmin Gușă să fie până pe 9 iunie candidat, pentru că acum e un bun prilej ca AUR să se afirme cu discurs suveranist.
Nu greșește Cozmin Gușă când spune că trebuie să-și anunțe de pe acum Simion candidatura la prezidențiale, pentru că această campanie pentru locale, culmea, că poate fi folosită pentru prezidențiale. Dacă intră Cozmin Gușă cu discursul lui suveranist, atunci va ține locul discursului și al candidaților ăstora AUR la europarlamentare, care trebuia deja să înceapă bătălia suveranistă pentru Bruxelles. Altă chestiune: a început campania, nu era normal ca AUR să înceapă o campanie pe tema ce fac parlamentarii ăștia la Bruxelles, să iasă candidații, să vorbească? N-a fost nimic.”