CSM a dispus suspendarea de îndată a procesului de centralizare a sistemului Ecris si a calculatoarelor judecătorilor pe un server administrat de Ministerul Justiției. Potrivit unui punct de vedere oficial, s-ar crea riscul ca funcționari ai unei instituții din afara autorității judecătorești să aibă acces la informații din dosare. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei nr. 3 judecători – Digitalizare din data de 23 august 2024, în urma identificării unor vulnerabilități care ar putea compromite independența sistemului judiciar. 

Procesul de centralizare a sistemului Ecris si a calculatoarelor judecătorilor pe un server administrat de Ministerul Justiției a fost suspendat. Decizia a fost luata săptămâna trecuta, 22 august 2024, de Comisia de lucru nr. 3 – judecători “Digitalizare” din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, coordonata de judecătorul Claudiu Drăgușin, potrivit luju.ro.

Motivul suspendarii: riscul ca functionari dintr-o institutie care nu face parte din autoritatea judecatoreasca, in speta Ministerul Justitiei, sa aiba acces la informatii din dosarele aflate pe rolul instantelor.

sursă document: Lumea Justiției 

Concret, potrivit explicatiilor oferite Lumea Justitiei de surse avizate din sistemul judiciar, in momentul de fata sistemul Ecris si calculatoarele judecatorilor se afla pe sisteme administrate de fiecare curte de apel. Or, “procesul de inrolare a echipamentelor din instante intr-un sistem centralizat”, asa cum este el denumit, presupune mutarea sistemului Ecris si a tuturor calculatoarelor pe un server administrat de Ministerul Justitiei, institutie care nu este parte a autoritatii judecatoresti. In acest context, posibilitatea ca functionari din MJ sa aiba acces la informatii din dosare a fost considerata o vulnerabilitate de catre judecatorii din CSM, care au dispus trimiterea unei circulare in instante si suspendarea de indata a procesului de centralizare.

Minuta Comisiei nr. 3 – judecatori “Digitalizare” din cadrul CSM:

“Nota a Serviciului Informatica si Statistica Judiciara privind inrolarea calculatoarelor si a serverelor din instantele de judecata in domeniulo just.ro

Comisia si-a insusit Nota Serviciului Informatica si Statistica Judiciara, constantandu-se vulnerabilitatile generate de procesul de inrolare a echipamentelor din instante intr-un sistem centralizat, administrat din exteriorul autoritatii judecatoresti.

In acest cadru, s-a decis realizarea, in perioada urmatoare, a unei analize cu privire la impactul implementarii solutiilor centralizate, cum ar fi Dosarul Electronic National, Virtualizarea severelor, ECRIS 5, in contextul respectarii principiului separarii puterilor in stat si cu garantarea independentei justitiei.

Pana la clarificarea acestei situatii, s-a decis transmirea unei circulare catre instante privind suspendarea de indata a procesului de inrolare in domeniul just.ro a echipamentelor IT (dektop, laptop, server) din instantele de judecata, precum si a conturilor judecatorilor, si revenirea la situatia anterioara inrolarii, pentru situatiile in care acest demers a fost deja inceput sau finalizat”.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here