Actorul Dan Puric ar putea să candideze la alegerile prezidențiale din partea AUR. El a anunțat la finalul spectacolului aniversar de 65 de ani că are sprijinul partidului condus de George Simion. O reacție tranșantă a venit de la Cristian Tudor Popescu care susține că Puric este un pericol pentru democrație. Mai mult, Gazetarul Ion Cristoiu susține că, într-o confruntare directă cu Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă, actorul ar putea să câștige detașat.  

 

Actorul Dan Puric a anunțat la finalul spectacolului ”Votați, mă”, susținut pe scena teatrului Luceafărul că va candida la alegerile prezidențiale. El susține că are sprijinul politic din partea lui George Simion și a partidului AUR. Acesta a vorbit la finalul spectacolului despre situația politică din România, despre actualii actori politici în frunte cu președintele Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu.

Cristian Tudor Popescu a criticat vehement această posibilă candidatură a lui Puric la prezidențiale din partea AUR.Jurnalistul susține că, prin această decizie „AUR și-a găsit Vadimul. Histrionul, altfel, un pantomim excelent, are, spre deosebire de George Simion, fără meserie la bază, consistență și anvergură. Omul este culturos la modul delirant, creștinopat de extremă dreaptă, este noul Corneliu Vadim Tudor. În confruntări directe cu el, atât Ciucă, cât și Ciolacu ar fi făcuți K.O. Chiar și Șoșoacăi nu i-ar fi ușor, a scris Cristian Tudor Popesc pe pagina sa de Facebook.

Maestrul Ion Cristoiu susține că, în acest ritm, vor apărea peste o sută de candidați la prezidențiale.  “Vom avea anul acesta o sută de candidați”, spune Cristoiu.

Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat că Dan Puric şi alţi oameni apropiaţi de partid vor fi testaţi într-o cursă internă care se va desfăşura în perioada 16 februarie – 16 iunie. 

 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here