Argeșul a avut în ultimii patru ani investiții record în infrastructura rutieră, sistemul medical, educație și cultură. Sub conducerea președintelui Ion Mînzînă, Consiliul Județean Argeș a realizat în ultimii patru ani cele mai mari investiții din ultimii 35 de ani, transformând județul într-un lider regional și național în dezvoltarea infrastructurii și serviciilor publice.
Județul Argeș a devenit un adevărat campion al investițiilor și al fondurilor europene și guvernamentale atrase nu doar la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia, dar și la nivel național.
Investiții record în infrastructura rutieră
Argeșul are a doua cea mai mare retea de drumuri județene din țară, cu o lungime totală de peste 1.200 km. În ultimii patru ani, Consiliul Județean Argeș a derulat proiecte de sute de milioane de euro, incluzând modernizarea a 220 km de drumuri județene la standarde europene. Printre cele mai notabile proiecte se numără DJ 504 și DJ 503, care însumează 70 km modernizați. Alte proiecte majore includ DJ 679 și DJ 659, care vor aduce peste 100 km de drumuri modernizate cu fonduri europene. Avantajul major al acestor investiții este că asigură legături rapide și sigure cu județele limitrofe. La acestea se adaugă proiectele derulate de administrațiile locale conduse de primari PSD pe fonduri europene și guvernamentale, pentru care Consiliul Județean asigură partea de cofinanțare, susținând astfel direct dezvoltarea comunităților locale.
“Tocmai pentru că am fost conștient de faptul că județul a avut de suferit la capitolul infrastructură rutieră am stabilit ca prioritate modernizarea acesteia. Pe lângă investițiile naționale în infrastructură, care cumulează aproximativ 1,5 miliarde de euro, la Consiliul Județean Argeș ne-am axat pe modernizarea drumurilor pe fonduri europene și guvernamentale, realizând cele mai mari investiții din ultimii 35 de ani. Desigur, mai avem încă foarte multe de făcut la acest capitol, iar o prioritate pentru mine și Consiliul Județean o vor reprezenta drumurile din nordul Argeșului care au nevoie în mod clar de îmbunătățiri majore. Peste patru ani vom avea cel puțin jumătate din toată rețeaua de drumuri județene modernizată la standarde europene. Obiectivul meu este ca toate drumurile județene din localități să fie asfaltate în cel mai scurt timp!”, a declarat Ion Mînzînă.
Cele mai mari investiții în sistemul medical de la Revoluție
Consiliul Județean Argeș are în administrare cele mai multe spitale din țară. În toate cele 9 unități medicale Consiliul Județean a realizat investiții majore de peste 70 de milioane de euro. Spitalul Județean și Spitalul de Pediatrie au beneficiat de proiecte europene de extindere și modernizare, incluzând dotări și construirea unor noi corpuri de clădiri. La Spitalul Județean de Urgență din Pitești sunt trei investiții majore, una dintre ele fiind construcția unui corp nou unde va fi mutat blocul operator și, în premieră în Argeș, vom avea și o secție de Chirurgie Plastică și Arși. Spitalul de Pediatrie se poate lăuda în acest moment cu cel mai modern ambulatoriu de specialitate din țară unde copiii cu probleme neuromotorii beneficiază de un bazin unicat în regiune pentru tratament și recuperare.
“Obligația noastră este să asigurăm condiții și aparatură cât mai moderne în beneficiul pacienților și cadrelor medicale. De aceea am făcut investițiile necesare la Spitalul Județean de Urgență din Pitești nu doar pentru a crește calitatea serviciilor medicale, ci și pentru a putea continua un amplu proiect de consolidare și modernizarea a vechii clădiri a spitalului. Spitalul de Pediatrie, care este practic un spital regional, pentru că primește pacienți și din alte județe, este aproape în totalitate modernizat. Am finalizat și aici două proiecte europene în valoare de 4 milioane de euro, iar acum avem cel mai modern Ambulatoriu din țară, cu un bazin unic de kinetoterapie în interior. Și la Pediatrie vom reabilita clădirea spitalului. Avem deja proiecte și pentru Laboratorul de Radioterapie și pentru un nou angiograf, dar la fel de importante sunt și celelalte șapte spitale care asigură tratamente pe specializări foarte solicitate. Toate au beneficiat de modernizare a infrastructurii, cât și a aparaturii medicale. Săptămâna trecută, ca să vin cu cel mai recent exemplu, Spitalul de Boli Cronice si Geriatrie a fost dotat cu aparatură de recuperare și tratament de ultimă generație, unică în spitalele de stat din România”, afirmă Ion Mînzînă.
Argeșul se dezvoltă turistic și cultural
Județul Argeș este vatră de istorie și cultură milenară, având și un potential turistic extraordinar datorită bogăției de obiective naturale și antropice. Președintele Consiliului Județean, Ion Mînzînă, a reușit, alături de echipa sa, să atragă fonduri pentru a pune în valoare toate instituțiile de cultură din Argeș. În curând, Cetatea Poenari – una dintre cele mai mari atracții turistice din țară – va fi redeschisă, iar Muzeul Județean Argeș și Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești vor fi complet reabilitate, cu o investiție de aproximativ 14 milioane de euro. De asemenea, Teatrul pentru copii „Așchiuță” este în curs de modernizare cu o investiție de 3 milioane de euro. Aceste proiecte vor transforma județul într-o destinație turistică și culturală atractivă, ceea ce se traduce prin creștere și dezvoltare economică.
“Obiectivul meu este ca din această vară Cetatea Poenari să își redeschidă porțile pentru turiști. Sunt convins că toți cei care vor ajunge la Poenari vor fi plăcut impresionați. În plus, prin reabilitarea celor două clădiri istorice – Muzeul Județean și Galeria de Artă – îmbunătățim și aspectul urbanistic în Pitești, ambele fiind situate central. Investițiile nu se vor opri aici. Vom crea noi spații expoziționale, am găsit și o soluție pentru acces mecanizat la Cetatea Poenari și vrem să reabilităm și să modernizăm și clădirea Teatrului “Alexandru Davila”. Facem tot acest efort pentru că suntem conștienți că putem, prin instituțiile noastre de cultură, să creștem și atractivitatea turistică și să cream astfel noi locuri de muncă, aducând plus-valoare în județ”, conchide Ion Mînzînă.
Nimic fără Dumnezeu!
“Tot aşa şi credinţa: dacă n‑are fapte, este moartă în ea însăşi” (Iacov 2:17)
Un alt proiect de suflet al președintelui Consiliului Județean Ion Mînzînă este susținerea unităților de cult din Argeș. În cei patru ani de mandat, administrația județeană a alocat sume importante de bani pentru lucrări de investiții, reabilitare, consolidare, modernizare și construcția de așezăminte religioase.
”Nimic nu se poate face fără credință. Credința este temelia oricărei reușite, dar care în același timp m-a făcut să înțeleg că menirea noastră este aceea de a fi mereu aproape de semenii noștri. Ca președinte al Consiliului Județean, faptul că am fost ales deputat în cadrul Adunării Eparhiale și reprezentant al Argeșului în Marea Adunare Națională m-a onorat, dar mi-a dat și responsabilitatea de a sprijini eforturile Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului de îngrijire a bisericilor și mânăstirilor creștin-ortodoxe care reprezintă deopotrivă un simbol al credinței noastre strămoșești, dar și un patrimoniu inestimabil istoric, cultural și turistic.
Poate că una din cele mai mari realizări pentru comunitatea spirituală din Argeș este faptul că sfinții părinți de pe muntele Athos au ales județul nostru pentru a construi, la Vlădești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și cu ajutor de la oameni de bine, Biserica Schitului închinat Sfântului Neagoe Basarab, domn al Țării Românești care a pornit tradiția sprijinirii comunității monahale românești de pe Sfântul Munte. Acest Schit, la care și noi am contribuit, va deveni prima Mănăstire din România cu rânduială athonită”, a declarat Ion Mînzînă.
Argeșul pe primul loc!
Investițiile realizate în cei patru ani de mandat ai președintelui Ion Mînzînă la Consiliul Județean au făcut ca ”Argeșul pe primul loc”, obiectivul de suflet al acestuia, să nu mai fie doar un vis. Argeșul a urcat pe primul loc din punct de vedere al fondurilor atrase, iar marile proiecte de infrastructură de nivel național (Autostrada Pitești – Sibiu, Drumul Expres Pitești – Craiova) vor transforma județul într-un hub de dezvoltare unicat în România, cu potenențial de creștere economică altădată de neimaginat.
Promovare electorală – Partidului Social Democrat – Organizația Argeș, CMF 21240002