Diferența dintre viață și moarte este făcută de medicii de la terapie intensivă. Gabriel Cotabiță a fost internat 39 de zile pe secția ATI a spitalului Floreasca în anul 2015. Artistul a ajuns în comă la spitalul de urgență, după ce a suferit un stop cardio-respirator într-o sală de forță.
Artistul s-a aflat în comă de gradul trei, iar după o recuperare îndelungată a revenit la o stare fizică aproape normală.
În schimb, Bogdan Stanoevici a murit în condiții suspecte pe secția ATI. Actorul a ajuns în stare gravă la Spitalul Sf. Pantelimon, unde în doar câteva zile și-a găsit sfârșitul.
La scurt timp după moartea actorului a fost depusă o sesizare de moarte suspectă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În sesizare, se cerea efectuarea unei autopsii care să stabilească cu exactitate de ce a murit Bogdan Stanoevici.
Cu toate acestea, dosarul a fost închis, iar magistrații au considerat că „nu sunt suspiciuni”. În cadrul cercetărilor, au fost analizate toate actele medicale întocmite pe parcursul internării.