Registrul Comerțului are un nou portal de la 1 august. Platforma ar trebui să permită inclusiv înființarea unei firme în doar 24 de ore. Investiția a costat în total 40 de milioane de euro și a fost achitată integral, chiar dacă are probleme de funcționare.
Portalul nu este accesibil nici măcar pentru bănci, pentru a verifica actualizarea datelor unei firme aflate într-un proces de creditare sau care ar avea nevoie de un nou card. Iar în timpul testării platformei, breșele de securitate au fost atât de mari încât nu doar CNP-urile erau vizibile, ci și contractele de închiriere ale firmelor.Activitatea firmelor este paralizată de peste o lună din cauza noului sistem digital implementat de către Oficiul Național al Registrului Comerțului. Proiectul a fost finanțat din bani europeni și teoretic implementat încă din 2019, dar sistemul nu este nici azi complet funcțional. Administratorii și reprezentanții legali sunt nevoiți să se deplaseze fizic la sediile ONRC. Cozile sunt interminabile, iar situația este complicată și de faptul că august este luna concediilor, iar mulți angajați sunt plecați.Guvernanții se lăudau cu acest proiect care urma să combată birocrația dintre autorități și firme. Principalele avantaje pe care urma să le aducă erau eliminarea documentelor existente în bazele de date ale statului, reducerea documentelor cerute în format fizic, reducerea timpului de soluționare a cererilor depuse și reducerea cheltuielilor pentru copierea și legalizarea documentelor la notariat.Din cauza noului portal sau a noilor cerințe, durează foarte mult timp simpla deschidere a dosarului de către consilierul de la registrul comerțului, reclamă antreprenorii. Înainte, înregistrarea unui document dura de regulă 5 minute, acum poate dura și 20 de minute. Unii antreprenori au făcut mai multe plângeri către Comisia Europeană.În urma problemelor din ultimele zile, Ministrul justiției a trimis Corpul de control la ONRC pentru a vedea cum s-au cheltuit banii și de ce implementarea este un haos. Mai mult, Alina Gorghiu ia în calcul chiar să ceară demisia șefului de la ONRC, dacă sunt constatate nereguli de implementare a proiectului.