Șeful Direcției Judecători din Inspecția Judiciară a cerut pensionarea deși, în loc de o vechime necesară de 25 de ani în magistratură, are doar 15 ani în sistem. Cătălin Nicolae Magdalena în vârstă de 49 de ani primit undă verde din partea Consiliului Superior al Magistraturii, iar cererea sa va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis.  

Cătălin Nicolae Magdalena conduce instituția care analizează abaterile disciplinare ale judecătorilor. Magistratul a intrat în sistem de-abia în 2009, după ce timp de 11 ani a fost polițist judiciar. Din noiembrie 2022, a preluat șefia Direcției Inspecție Judecători din Inspecția Judiciară.

Nu este prima controversă în care a fost implicat judecătorul Cătălin Magdalena în spațiul public. În noiembrie 2021, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare a emis o decizie de plagiat în cazul tezei sale de doctorat susținută la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu”. În 2023, însă, Curtea de Apel București a infirmat verdictul.

Decizii judecătorești anterioare și poziții ale instituțiilor din sistemul de justiție arată, însă, că această echivalare dintre polițiștii judiciari, procurori și judecători nu este prevăzută de lege. Astfel, există instanțe și unități de parchet care au refuzat să elibereze magistraților adeverințe care să constate că vechimea de polițist judiciar reprezintă vechime în magistratură. Mai multe completuri de judecată au respins definitiv acțiuni în spețe asemănătoare.

Procurorul Gheorghe Berce de la Direcția Națională Anticorupție a intenționat să-și depună și el, anul trecut, dosarul de pensie unde a vrut să includă anii în care a fost polițist drept vechime în magistratură. Angajatorul, cât și Curtea de Apel Alba Iulia i-au respins această cerere.

În 2023, Curtea de Apel i-a refuzat judecătorului Ovidiu Vasilică Pralea eliberarea unei adeverințe în care să se constate că aproape nouă ani de activitate de la fostul său loc de muncă, în Poliție. Judecătorul a contestat decizia, dar a depus acțiuni la două instanțe diferite. Pe fond, la prima a pierdut, iar la a doua, a câștigat. În mod ciudat, deși pârâtă în procesul câștigat de Pralea, Curtea de Apel Bacău nu a mai depus apel, decizia a rămas definitivă. Pralea s-a pensionat în vara acestui an după ce a primit adeverința necesară obținută în condițiile bizare.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here