În cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel, moderată de Anca Alexandrescu, la Realitatea PLUS, au fost difuzate noi înregistrări audio care scot la lumină discuții controversate între Dan Tocaci și Cătălin Hideg. În înregistrările respective, obținute pe surse, Dan Tocaci face referire la Dumitru Dumbravă, cunoscut ca având legături cu serviciile de informații românești, subliniind rolul important pe care acesta l-ar fi jucat în diverse „combinații”.  

DAN TOCACI: Da. Oricum, o să dea Dumnezeu că o să scapi și astea și după aia, luăm și pe Mitică (Dumitru Dumbravă), că în toată combinația asta a contat Mitică (Dumitru Dumbravă) foarte mult.

CĂTĂLIN HIDEG: Ce să-i facem?

DAN TOCACI: Așa, să vorbim cu Mitică. Mitică a contat foarte mult în toată relația asta.

CĂTĂLIN HIDEG: Nu am înțeles! Ce vrei să facem?

DAN TOCACI: Dă prietenie așa cu el, să zicem. El stă foarte rezervat acum pentru că pe spate l-a susținut foarte mult. Adică ne-a susținut foarte mult. Și pe partea aialaltă a venit și Trăilă (Doru Trăilă). Pentru că Mitică (Dumitru Dumbravă) a vorbit și cu Trăilă (Doru Trăilă). Și atunci, când a venit F.C.-ul (Florian Coldea) să-ți spună, au sărit ăștia, domnule, hai că o rezolvăm, hai că facem, mai că nu știu ce. M-ai înțeles, că dacă tu-ți aduci minte la un moment dat Mitică (Dumitru Dumbravă), hai că o să încercăm să facem fără să dai banii acum. Dacă tu ții minte, odată ne-a zis când era în ușă.

CĂTĂLIN HIDEG: Da, știu că mi-am reamintit și eu odată că n-am înțeles ce a vrut să zică.

DAN TOCACI: Eu am înțeles, dar nici nu pot, cum a spus și el, nu pot să-ți spun, Cătăline stai liniștit că se rezolvă. Asta n-am făcut niciodată. Niciodată. Chit că dacă știu 99% că se rezolvă ceva, eu niciodată nu spun, băi, stai liniștit că e sigur. Eu zic, om trăi și om vedea. Om trăi și om vedea. Asta e vorba mea. Prefer să stau cu asta, că așa și după aia să ne bucurăm, să bem un șpriț, așa, decât să ne facem iluzii. Și atunci ăsta e felul meu de-a fi. Tot timpul asta spun. Dar a contat foarte mult, pentru că și de mine, de felul meu de-a fi, totdeauna, indiferent, dacă știu că e spre bine, nu o să spun niciodată. Ca să ții minte în vid, tot timpul. Eu nu o să spun niciodată. Până nu văd eu palpabil că este semnată să zicem ceva, să zic gata mă, până atunci eu nu o să zic niciodată. Stai liniștit. Stăm și vedem, pentru că asta este. Dar important ți-am zis, a contat foarte mult Mitică (Dumitru Dumbravă) în treaba asta.

CĂTĂLIN HIDEG: Da, am înțeles că mi-a zis și ăsta, ieri, că F.C.-ul (Florian Coldea)

DAN TOCACI: Da.

CĂTĂLIN HIDEG: Nea Florică a fost foarte nervos pe situații.

DAN TOCACI: Da, este, este.

CĂTĂLIN HIDEG: A zis domnule, ia lăsați-l în pace, dacă nu, ce înseamnă, adică ce e asta acum? Că trebuie să se împrumute, să rezolve, ce ne interesează pe noi? Pe altă parte, și rezolvarea depindea de niște lucruri, că de-aia ne-am combinat ca proștii, că altfel nu mă ducea aiurea.DAN TOCACI: Nu, aici este, cum să spun eu..CĂTĂLIN HIDEG: Nu aveam nicio speranță că plec să rezolv situația.

DAN TOCACI: Hai să-ți explic. Aici e o chestie în care a contat foarte mult și faptul că am mers la Mitică (Dumitru Dumbravă). Că am vorbit și eu cu el, că m-am mai întâlnit și cu aștia. Eu că m-am mai dus de două ori la el, eu m-am dus și zic, ce să vorbim? Eu am zis, eu am venit să vorbesc cu dumneavoastră. N-am venit pe subiectul ăsta. Păi nu, dar, zic, domn” general, eu am venit să vă văd. V-am legat o prietenie, că așa a vrut Dumnezeu și am discutat cu totul ăla. Și el, pentru că dacă eu mă duceam la el să bat toba, tot așa, de la un moment dat se crea un stres. Și nu mă mai, și eu am făcut treaba asta, am zis, dom”le, am venit să ne vedem și m-am dus și am mai stat de vorbă și am povestit și de viața mea mi-a povestit și el niște lucruri, lucruri comune. Păi, final, când pleca, mi-a zis, stai liniștit, că vedem. Și cam, să zic, dom”le, eu am venit pentru asta. Iar acum, la telefon, când l-am sunat, am sunat să vă întreb de sănătate, dacă este bine, dacă mi-a zis că da, așa, și a început. Păi nu, eu nu v-am sunat pentru prieteni. Nu v-am sunat să vă întreb de sănătate. Zice, nu, nu, dacă tu m-ai sunat, zic, domnule, eu înțelegeți, eu v-am sunat să văd ce faceți dumneavoastră. Nu v-am mai sunat cu asta. Bine, dacă tu m-ai sunat, hai să-ți spun. Și atunci l-am ascultat și atunci mi-a zis treaba asta. Și l-am văzut că mi-a zis din suflet. Gândește-te că dacă era ceva, veneau și spuneau, îți spuneau și el și Trăilă (Doru Trăilă) spuneau piciorul. Și zic, bă, ai zis…

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here