Milionarul Mihai Tufan vinde terenuri și sponsorizează un partid cu 750 de mii de lei. Afaceristul care a cedat administrarea firmelor sale lui Doru Trăilă speră să obțină cel puțin 4,8 milioane de euro din vânzarea a peste 20 de hectare de teren. Suprafețele se află în proprietatea firmei Elsid.
12 dintre aceste terenuri sunt situate în comuna Corbu din județul Constanța, iar o altă parcelă se află în localitatea Mihai Kogălniceanu. Conform hotărârii adoptate de conducerea companiei, terenurile pot fi vândute separat sau în bloc.
Firma administrată de Doru Trăilă vrea să mai obțină un credit de un milion de euro de la o bancă de Stat, plus o majorare a unei facilități de factoring de la 9 la 16 milioane de lei.
Numele firmei Elsid, dar și al lui Mihai Emil Tufan, apar în dosarul de corupție al foștilor șefi din servicii. La câteva luni după ce a ieșit din închisoare, afaceristul Mihai Tufan i-a cedat avocatului Doru Trăilă, pe o perioadă de șapte ani, administrarea participațiilor și a bunurilor sale din firmele Electrocarbon, Elsid și Vektor Elements, afaceri cu profituri nete de 30 de milioane de euro. Procurorii suspectează că milionarul extrem de controversat a fost optimizat, deoarece a primit o pedeapsă foarte mică, după ce și-a înjunghiat secretara.
Prețul serviciilor de consultanță a fost de 10.000 de euro. Se întâmpla în ianuarie 2019. În mai 2019, s-a semnat un prim act adițional prin care firma lui Dumbravă urma să primească un onorariu de succes de 120.000 de euro.