Culoarul de evacuare de la Sumî rămâne deschis miercuri, anunţă guvernatorul ucrainean al regiunii; armata ucraineană, sceptică în privinţa deschiderii unor noi culoare umanitare la Kiev, Cernihiv, Harkov şi Mariupol, anunţate de Moscova

Un culoar de evacuare de la Sumî, un oraş situat în nord-estul Ucrainei, urmează să rămână deschis miercuri, anunţă pe reţele de socializare guvernatorul regiunii cu acelaşi nume, Dmitro Jiviţki, relatează CNN. ”Prieteni, echipa de negociere a muncit toată noaptea (de marţispre miercuri) şi a prelungit operaţiunile culoarului umanitar de la Sumî azi (miercuri)”, anunţă el, precizând că acest coridor urmează să rămână deschis miecuri de la ora locală 9.00 (şi ora României) şi până la ora locală 21.00. Civili pot să treacă prin coridor cu maşini proprii, anunţă guvernatorul regiunii Sumî. Cele 22 de autobuze folosite marţi în evacuări urmează să se întoarcă la Sumî, de la Poltava, pentru a efectua noi evacuări începând de la ora locală 14.00, anunţă el. ”Sunt aceleaşi autobuze pe care le-am folosit ieri (marţi) în primul convoi. Cu ele vor fi transportate femei însărcinate, femei cu copii, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi”, anunţă guvernatorul. Aproximativ 5.000 de persoane au fost evacuate marţi prin acest coridor, potrivit adjunctului şefului cabinetului preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Kiril Timoşenko. Sumî a fost atacat violent de forţe ruse în ultimele zile, iar locuitorii oraşului au fost izolaţi de restul ţării. Cel puţin 21 de civili au fost ucişi luni noaptea într-un bombardament al aviaţiei ruse vizând locuinţe. Forţele armate ucranene au anunţat într-un comunicat, în noaptea de marţi spre miercuri, că ”partea rusă a anunţat un «regim al tăcerii» în vederea deschideri unor culoare umanitare miercuri, între orele locale 9.00-21.00 la Kiev. Rusia cere ca Ucraina să accepte rute şi orarul unor coridoare umanitare şi a notificat ambasade străine, ONU, OSCE şi Crucea Roşie, precizează armata ucraneană. Însă ”este dificil să ai încredere în ocupant”, subliniază ea. Rusia a anunţat un armistţiu, miercuri, începând de la ora 7.00 GMT, în vederea unor coridoare de evacuare de la Kiev, Cernihiv, Harkov şi Mariupol, negociate cu Ucraina. Presa rusă a citat, în acest sens, Cartierul general rus de coordonare a răspunsului umanitar în Ucraina. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here