Florin Piersic (88 de ani) a fost surprins de curând la târgul de Crăciun din Cluj Napoca. Nu demult, faimosul actor a trecut printr-o intervenție chirurgicală la genunchi și a avut probleme grave cu stimulatorul cardiac.  

La 6 luni după ce a fost externat din spital, Florin Piersic arată din ce în ce mai bine. Deși a fost la un pas de tragedie, maestrul cinematografiei românești a reușit să treacă cu bine peste problemele de sănătate.

Florin Piersic a început să se simtă rău în timpul unui spectacol de teatru susținut la Cluj, unde a acuzat stări de rău, iar ulterior a fost internat de urgență la Spitalul Militar din Cluj. Medicii au ajuns la concluzia că i s-a declanșat o infecție la stimulatorul cardiac din cauza protezei de genunchi.

În mai 2025, actorul a fost transferat la spitalul de ortopedie-traumatologie Foișor, unde i s-a înlocuit proteza care i-a provocat probleme. Ulterior, acesta a urmat o perioadă de recuperare, iar acum starea sa de sănătatea s-a îmbunătățit.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here