Omul de afaceri Silviu Prigoană, în vârstă de 60 de ani, a decedat subit în timpul unei mese într-un restaurant din Stațiunea Bran. Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat în legătură cu acest incident, după ce Prigoană a manifestat brusc o stare de rău. 

Potrivit I.P.J. Brașov, în urma sesizării, la fața locului a fost solicitat de urgență un echipaj medical. Medicii sosiți au început imediat manevrele de resuscitare, însă eforturile lor nu au reușit să îi salveze viața, fiind declarat decesul bărbatului la scurt timp după sosirea echipei de prim-ajutor.

„În această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesiszati cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate.

Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă,  în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.

În cauză, la acest moment, se desfăsoară actvitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unitătii de parchet competente”, a transmis IPJ Brașov.

A murit omul de afaceri Silviu Prigoană. Anca Alexandrescu, în stare de șoc: Plâng! Aseară mi-a dat mesaje să mă felicite 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here