Condamnat pentru nu mai puțin de 34 de infracțiuni, Donald Trump este una dintre cele mai controversate personalități din istoria recentă a Americii. Puțin știu, însă, că acesta a pus ochii pe cea mai mare clădire din țara noastră: Palatul Parlamentului.
Mai exact, la începutul anilor 1990, Donald Trump a încercat să facă o afacere de proporții în România și să cumpere Casa Poporului.
Potrivit mai multor surse, la acea vreme, magnatul american a trimis mai mulți emisari pentru a face o ofertă de achiziție. Acesta era dispus să ofere aproximativ 1,75 de miliarde de dolari.
Planul lui era să cumpere grandioasa clădire și să o transforme în cel mai mare cazinou de pe glob. Planurile nu au fost concretizate, însă.
După mai multe discuții, românii au refuzat oferta miliardarului american, pentru că nu au considerat-o una serioasă.