Avem date bombă despre useristul ahtiat după bani, care a îngropat partidul reziștilor. Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene, nu are o funcție în Biroul Național al USR, dar încă are o voce puternică în partid. Potrivit unor surse, rezistul care s-a jucat cu miliardele din PNRR este un sfătuitor din umbră al actualei conduceri, plătit de partid, dar care nu își asumă niciun eșec.
„Cătălin Drulă a făcut un gest de onoare ieri. Secretariatul General al USR stă acum cu delegații în secțiile unde încă se numără, e o fraudă electorală on-going, vedeți situația de la Sectorul 1 și Sectorul 2.”
Așa își începe Ghinea analiza eșecului de proporții suferit de USR la alegerile locale și europarlamentare.
În ceea ce privește activitatea lui Ghinea în partid, criticii susțin că fostul ministru al Fondurilor Europene este plătit de USR și este unul dintre principalii sfătuitori ai lui Cătălin Drulă.
Dominic Fritz „atentează” la funcția supremă în USR
„Am renunțat la poziția de vicepreședinte și membru al Biroului Național atunci când am propus copreședinților Dacian Cioloș și Dan Barna și Biroului organizarea unui Departament de Politici Publice pe care să îl coordonez. Acest departament ajută primarii USR, parlamentarii USR pe chestiuni care țin de proiectele propuse, multe cu fonduri UE”, afirma Ghinea.
Fostul europarlamentar mai spune că nu el este cel care dă tonul, din umbră, în USR. Ghinea spune, totuși, că vrea să rămână coordonator de politici publice în USR și nu vizează nicio altă funcție.