O nouă metodă de înșelăciune la telefon este folosirea unei clone de voce, generată de inteligența artificială, care se prezintă drept o persoană cunoscută.
Ce ne poate salva într-o astfel de situație? Adresarea întrebărilor potrivite.
Noile escrocherii sinistre se folosesc de AI pentru a reproduce vocile prietenilor, membrilor familiei sau colegilor de muncă. Important de menționat că, inteligența artificială poate clona o voce după ce a auzit-o doar timp de câteva secunde.
Iar experții în securitate cibernetică au avertizat că infractorii se folosesc acest lucru pentru a păcăli victimele să le transfere bani – făcând cereri „urgente”, în timp ce pretind că ar fi persoane cunoscute.
Dacă o persoană care îți este dragă te sună panicată, este foarte probabil să vrei să îi oferi ajutorul. Expertul în securitate cibernetică Curtis Wilson, de la Synopsys Software Integrity Group, a dezvăluit că este important să pui, mai întâi, întrebarea corectă.
„A fi conștient de această posibilitate este jumătate din luptă. Fiți atenți la ceea ce spun ei și încercați să cereți detalii. Dacă copilul tău spune că este cu un prieten, întreabă care prieten. Dacă un coleg vorbește despre „proiectul mare”, fă-l să confirme clientul etc. De obicei, acești escroci vor suna de la numere necunoscute și vor pretinde că și-au pierdut telefonul. Așa că încercați să sunați la numărul corect sau să-i contactați într-un mod diferit pentru a confirma”, a spus el.
„Primul și cel mai important lucru de făcut este să nu intri în panică”, a declarat expertul în securitate cibernetică Simon Newman, pentru The U.S Sun.
„Infractorii cibernetici sunt foarte buni în a determina victimele să acționeze rapid și folosesc adesea situații în care există un risc iminent de vătămare”, a continuat Simon, șeful Centrului de Reziliență Cibernetică din Londra și membru al Consiliului Consultativ Internațional Cyber Expo.
Situațiile prezentate pot fi o răpire sau o nevoie urgentă de bani pentru a scăpa de necazuri, scrie adevarul.ro.
„Încercați să verificați identitatea persoanei care vă sună punând o mulțime de întrebări foarte specifice pe care doar persoana reală le-ar ști. De asemenea, încercați să contactați persoana la numărul pe care îl folosește în mod normal”, a mai adăugat specialistul.